Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Au început înscrierile la universităţi
Absolvenţii clasei a XII-a au scăpat de emoţiile examenului de bacalaureat şi se pregătesc de admiterea la facultate. Înscrierile la majoritatea universităţilor din ţară au început, iar oferta specializărilor este generoasă. Informaţii privind numărul de locuri, actele necesare sau facilităţi de cazare sunt afişate pe site-ul fiecărei instituţii de învăţământ superior.
La Universitatea din Bucureşti (UB), înscrierile la studii universitare de licenţă şi masterat au început încă de săptămâna trecută la toate cele 19 facultăţi existente. Data-limită este 25 iulie, iar ultimele rezultate ale examenelor de admitere se vor afişa pe 29 iulie. Pentru admiterea din acest an la studii de licenţă, instituţia de învăţământ superior pune la dispoziţia candidaţilor 10.287 de locuri, dintre care 4.310 locuri la buget şi 5.977 locuri la taxă. Facilităţile oferite de UB candidaţilor la admiterea din acest an includ achitarea online a taxei de înscriere, cazare gratuită în căminele proprii şi acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”. În funcţie de facultate, admiterea se face pe bază de examen, pe baza mediei de la bacalaureat, plus eseu motivaţional, sau pe baza mediei de la bacalaureat.
La Academia de Studii Economice (ASE), înscrierile au loc în perioada 13-15 iulie şi 17-18 iulie și sunt oferite 36 de programe universitare de licenţă, în limbile română, engleză, franceză şi germană. Sunt scoase la concurs 2.867 de locuri la buget, 3.041 de locuri la taxă. Pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă sunt 1.000 de locuri, la taxă. Admiterea la ASE se va desfăşura prin concurs, bazat pe un eseu motivaţional, o probă scrisă de competenţă lingvistică - pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină - şi pe media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (60%) şi media anilor de studii (40%).
Pentru admiterea din acest an, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) scoate la concurs 3.220 de locuri la buget şi 1.787 de locuri cu taxă pentru învăţământul de licenţă. Înscrierile vor începe în 11 iulie şi se vor încheia în 20 iulie. Cele 12 facultăţi ale universităţii, între care nouă la Cluj-Napoca şi trei la Baia-Mare, cu extensii universitare în localităţile Alba Iulia, Bistriţa, Satu Mare şi Zalău, pun la dispoziţia viitorilor studenţi 96 de programe de studii de licenţă în limba română, precum şi în limbile engleză şi germană.
La cele 15 facultăţi ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, absolvenţii de liceu au la dispoziţie 3.400 de locuri bugetate şi 81 de specializări orientate spre ştiinţe reale şi umane. „Admiterea va avea loc în perioada 17-21 iulie, atât pentru licenţă, cât şi pentru master. Olimpicii vor fi admişi direct pe locuri bugetate la facultatea la care se înscriu, fără a trece prin selecţia de dosare sau examen”, anunță Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC.
Universitatea „Transilvania” din Braşov, unde înscrierile au loc în perioada 10-17 iulie, scoate la concurs, pentru anul universitar 2017-2018, 6.050 de locuri la învăţământul de licenţă cu frecvenţă, dintre care 2.782 sunt bugetate, 450 de locuri la învăţământul cu frecvenţă redusă, 885 pentru cel la distanţă, iar la masterat - 3.170 de locuri.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în anul universitar 2016-2017 erau înscriși în învățământul superior 531.600 de studenți, din care aproape un sfert urmau facultăţi economice, iar 21% studii de inginerie. „Cele mai atractive specializări din învățământul superior au fost cele de afaceri, administrație și drept (23,9% din totalul studenților), respectiv de inginerie, prelucrare și construcții (21,6% din totalul studenților)”, conform sursei citate.