Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Biserici fără Liturghie“, bijuterii ale arhitecturii bizantine
În data de 4 decembrie a.c., în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, s-a desfăşurat comunicarea „Biserici fără Liturghie“.
Asist. Alexandru Nicolau şi prep. Ştefan Ionescu Berechet, de la catedrele de Artă sacră şi Istorie din cadrul Facultăţii, au adus în discuţie cazul nefericit al bisericilor din Nessebar (oraş antic din Bulgaria), adevărate bijuterii arhitectonice bizantine, în care nu se mai oficiază Sfânta Liturghie, fie din cauza stării avansate de deterioare, fie din cauza interdicţiilor UNESCO. Comunicarea a avut ca scop sensibilizarea şi canalizarea atenţiei publice spre înţelegerea corectă a conservării monumentelor sacre. Au fost prezentate şi comentate imagini exemplificative şi s-a discutat despre dorinţa exagerată de conservare care idolatrizează obiectul de artă, creat pentru mântuirea omului. Arhitectul Dan Ionescu de la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, invitat special al comunicării, a subliniat valoarea deosebită a acestor biserici vechi şi importanţa pe care o au pentru păstrarea identităţii creştine în Nessebar. (C. POPA)



.jpg)