Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Bisericile de lemn din Maramureş vor fi utilate şi puse în valoare cu mijloace moderne
Bisericile de lemn din judeţul Maramureş aflate în patrimoniul UNESCO au nevoie de utilităţile specifice mileniului trei. Directorul coordonator al Direcţiei pentru Cultură Maramureş, Ioan Marchiş, atrage atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă monumentele UNESCO din judeţ.
„Drum de acces, punct informare, parcare, toalete, iluminat exterior... N-avem nimic! Singura biserică care are deja aceste dotări este cea din Rogoz“, a precizat Ioan Marchiş, conform Agerpres. Directorul Direcţiei pentru Cultură Maramureş a anunţat că prin punerea în execuţie a proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord“ - proiect regional care prevede amenajarea drumurilor de acces, a parcărilor, punctelor de informare şi a toaletelor pentru 17 biserici de lemn din judeţ, printre care şi şapte biserici din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cerinţele privind facilităţile oferite vizitatorilor vor fi îndeplinite. Ioan Marchiş a subliniat şi importanţa contabilizării numărului de vizitatori care trec pragul monumentelor maramureşene. „Deşi administratorii monumentelor susţin că există o creştere a numărului de vizitatori, o statistică exactă nu poate fi întocmită fără o colaborare cu ghizi şi parohiile acestor obiective. În acest sens elaborarea unei metodologii la nivelul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional ar fi de un real folos“, a precizat directorul Marchiş. Acesta a subliniat că pe plan local este necesară afişarea la loc vizibil a programului de vizitare a bisericilor şi a modului de anunţare a ghizilor. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Maramureş a anunţat că va încheia la sfârşitul anului 2009 o prima etapă a Programului Naţional GISpat, care constă în cartarea monumentelor istorice din judeţul Maramureş si elaborarea fişelor de teren. Datele colectate vor fi valorificate la începutul anului 2010, prin editarea unei publicaţii şi a unui site web. „În momentul de faţă putem vorbi de un aport semnificativ pe care instituţia noastră, alături de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, si-au adus-o la crearea unei baze de date unitare care va funcţiona la nivel naţional în vederea monitorizării şi punerii în valoare a obiectivelor de patrimoniu cultural“, a spus Ioan Marchiş, conform Agerpres.