Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Câştigătorii maratonului de programare de la Cluj
Folosirea tehnologiei pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi a fost tema principală din acest an la maratonul de programare Hackathon, devenit deja tradiţional în cadrul Festivalului Techsylvania. Locul I a fost atribuit pentru proiectul unui dispozitiv care i-ar ajuta pe oameni să transforme orice casă, fără costuri exorbitante, într-una inteligentă, informează Agerpres.
Îmbunătăţirea, prin intermediul tehnologiei, a vieţii persoanelor cu diferite dizabilităţi a fost tema îmbrăţişată de mai multe echipe care au participat la maratonul de programare de 24 de ore de la Cluj-Napoca din acest an, desfăşurat în cadrul Festivalului Techsylvania. „În principal, ideile s-au bazat foarte mult pe interacţiunea cu mediul exterior, adică au încercat să ajute persoanele cu dizabilităţi. De exemplu, pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere s-au făcut proiecte care să le ajute să se deplaseze fără a mai purta bastonul după ele. Cu ajutorul tehnologiilor, dispozitivul scanează mediul şi le poate anunţa, atât auditiv, cât şi prin vibraţii, dacă se apropie de un obstacol”, a explicat Vlad Negrea, coordonatorul concursului Hackathon, citat de Agerpres.
Echipa câştigătoare a locului I, formată din doi tineri programatori, a realizat proiectul unui device care i-ar ajuta pe oameni să transforme orice casă, fără costuri exorbitante, într-una inteligentă. Pe locul doi s-a clasat o echipă care a venit cu ideea creării unui baston prevăzut cu senzori, care să genereze vibraţii la o anumită distanţă faţă de un obiect, astfel încât nevăzătorul să îşi dea seama că este în pericol de a se lovi. În acelaşi timp, apăsând pe un buton, o voce de robot emite un mesaj audio care spune la câţi metri se află faţă de un obiect.
„O altă idee care a fost dedicată oamenilor cu probleme se referă la proiectarea unui scaun ce are senzori amplasaţi şi care, atunci când stai într-o poziţie nenaturală, te notifică pe ecranul laptopului la care lucrezi şi îţi spune să îţi îndrepţi spatele şi o dată pe săptămână îţi face un rezumat din care să îţi dai seama dacă ai probleme şi de ce”, a continuat Negrea, referindu-se la proiectul clasat pe locul III.
Dispozitivul care a câştigat locul I a fost descris de creatorii săi, doi tineri programatori, Sergiu Roşu şi Florin Bobiş. Ei au dezvoltat, în 24 de ore, un device ce poate controla funcţionarea diferitelor aparate pe care orice persoană le are în casă. Astfel, cu un asemenea dispozitiv am putea porni sau închide, chiar şi la ore fixe, centrala, sistemul de irigare a curţii, lumina sau orice aparat ce funcţionează pe bază de curent electric şi care poate fi conectat la internet.
Noutatea adusă de cei doi tineri este aceea că dispozitivul pe care l-au gândit generează singur codurile necesare pentru ca aceste acţiuni să aibă loc, putând fi folosit astfel de persoane care nu au deloc cunoştinţe de programare. Practic, ceea ce îşi doresc cei doi este ca dispozitivul să nu fie mai greu de folosit decât un smartphone. Tinerii, unul din Târgu Mureş şi altul din Cluj, au povestit că s-au cunoscut direct la concurs, unde şi-au dat seama că celălalt nu are coechipier şi au decis pe loc să facă echipă. „Mi-a plăcut ideea lui şi am zis să facem chestia asta, să vedem ce putem face în 24 de ore”, a spus Florin.
Cei doi doresc să continue lucrul la acest proiect, care, deşi e funcţional, are totuşi şi părţi şubrede, fiind conturat în timpul scurt impus de concurs.
Peste 1.500 de participanţi au luat parte, între 17 şi 20 iunie, la cea de-a 4-a ediţie Techsylvania, unul dintre cele mai mari evenimente de tehnologie din estul Europei.