Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cele mai bune filme româneşti din 2009 vor fi premiate la Gala Gopo
Evenimentul dedicat în întregime filmului autohton organizat anual în România, Gala Premiilor Gopo, a răsplătit în ultimii ani performanţele tuturor categoriilor de profesionişti din industria filmului, regizori, actori, scenarişti, operatori, montori, scenografi, compozitori, designeri de costume şi machiaj. Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Gopo - premiile industriei de film din România - va avea loc pe 22 martie.
Din juriul Galei Premiilor Gopo care va decide nominalizările la categoriile competitive fac parte, printre alţii, şi criticul de film Viorica Bucur, regizorul Radu Muntean sau actriţa Irina Petrescu. Producătorii de film din România pot să îşi înscrie producţiile de scurt şi lung metraj ficţiune şi documentar, producţii româneşti sau coproducţii cu participare financiară majoritar românească, lansate în 2009, până pe 18 ianuarie. Eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Gopo sunt lungmetrajele de ficţiune, producţii româneşti sau coproducţii cu participare majoritar românească, care au avut premiera şi au rulat pe marile ecrane din ţară timp de cel puţin şapte zile consecutiv, precum şi filmele documentare şi scurtmetrajele de ficţiune prezentate pe ecrane, TV sau în circuitul festivalier (naţional şi internaţional), în cursul anului 2009. Juriul care va decide nominalizările la categoriile competitive ale Premiilor Gopo, cu excepţia Premiului pentru Cel mai bun film european, este alcătuit în 2010 din: Dana Băcanu (exploatant, Noul Cinematograf al Regizorului Român), Viorica Bucur (critic de film), Cristian Comeagă (producător), Mihai Fulger (critic de film), Radu Muntean (regizor), Cristian Niculescu (scenograf) şi Irina Petrescu (actriţă). Juriul care va decide nominalizările la categoria Cel mai bun film european este alcătuit din cinci critici români recunoscuţi: Dana Duma, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Andrei Rus şi Gloria Sauciuc. După anunţarea nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, până cel târziu pe 21 martie, ora 0:00. În 2009, marii câştigători ai Galei au fost filmul „Restul e tăcere“, producţie regizată de Nae Caranfil, câştigătorul a nouă statuete (inclusiv pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun scenariu), şi „Boogie“, lungmetrajul lui Radu Muntean, care a adunat patru trofee (inclusiv pentru Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă într-un rol principal - Anamaria Marinca). Cel mai important eveniment dedicat în întregime filmului autohton organizat anual în România, Gala Premiilor Gopo, a răsplătit în ultimii ani performanţele tuturor categoriilor de profesionişti din industria filmului, regizori, actori, scenarişti, operatori, montori, scenografi, compozitori, designeri de costume şi machiaj. Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), conform Agerpres.