Centre de meşteşuguri tradiţionale, în Timiş

▲ Meşteşugurile tradiţionale reînvie în Banat, patru astfel de centre urmând să fie deschise în Timiş, ultimul din ele fiind inaugurat, duminică, la Tomeşti ▲ Celelalte funcţionează deja la Coşeviţa, Giroc şi Jupâneşti ▲

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a spus că în aceste centre tinerii vor putea redescoperi vechile meşteşugurile populare, iar efortul financiar, de 50.000 de lei, necesar investiţiei, este considerat de autorităţi ca fiind modest, conform Agerpres. „A fost dorinţa noastră de a deschide, în acest an, toate cele patru centre meşteşugăreşti tradiţionale. Cei care vor veni aici vor putea deprinde vechile meşteşuguri, tradiţionale pentru Banat: olăritul, cusăturile populare, ţesutul, sculptura în lemn sau pictura pe sticlă. Aceste unităţi meşteşugăreşti vor funcţiona în cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş“, a precizat Ostaficiuc. Primul centru deschis, cel de la Coşeviţa, va fi axat pe olărit, sculptură în lemn şi cusătură populară, cel de la Tomeşti - pe olărit şi iconografie pe sticlă, cel de la Giroc - pe olărit, sculptură în lemn, iconografie şi arta florală, iar cel de la Jupâneşti - pe olărit, sculptură în lemn şi iconografie pe lemn. Produsele vor putea fi comercializate prin intermediul a două puncte de desfacere, de la Coşeviţa şi Timişoara, la Centrul de Cultură şi Artă Timiş. Iniţiativa administraţiei judeţene de a înfiinţa aceste centre se înscrie în eforturile unor oameni de cultură, muzeografi, etnografi, dascăli de istorie sau chiar artişti naivi, de a-i face pe tineri să nu uite tradiţiile şi cultura populară autohtonă, prinşi în valurile tehnologiilor moderne.

Elevii vor învăţa meşteşuguri tradiţionale

Ei au considerat că o piedică în calea uitării este chiar practicarea acestor meşteşuguri tradiţionale, care datează, pe meleagurile dacice, din perioada neoliticului. Vestigiile arheologice au scos la iveală diverse obiecte care făceau dovada îndeletnicirilor casnice: olăritul, torsul, ţesutul, prelucrarea pietrei, a osului ori a lemnului, precum şi a bronzului ori a fierului, în epoca respectivă. Tot în ţărâna răscolită de arheologi au fost descoperite uneltele ce serveau lucrătorilor din agricultură. De pe atunci au apărut, de bună seamă, şi primele meşteşuguri, când pieile, lâna ori oasele animalelor erau prelucrate de femei şi bărbaţi: cojocăritul, tăbăcitul, cizmăritul, piuăritul, fierăritul, dogăgitul, olăritul, zidăritul ori dulgheritul. Aceste ocupaţii, care reprezentau însăşi sursa existenţei oamenilor, s-au păstrat în Timiş, până prin perioada interbelică. După cel de-al Doilea Război Mondial, locul muncii casnice a fost luat de munca în fabrici, pentru ca, astăzi, să se prefere kitschul, din cază că tinerii nici nu ştiu cum arată originalul. Sunt, însă, întotdeauna, admirate ulcelele şi ulcioarele, oalele şi strachinile din lut, în rarele târguri de peste an, ce sunt organizate în judeţ. Ceramica şi vasele din lutul românesc, iile de borangic, ţesute în lucrătură fină, fotele şi ilicele bătute cu fluturi ori cămeşile de noapte pentru bărbaţi, confecţionate din bumbac ori in răcoros, icoanele pe lemn sau sticlă, figurinele - jucării confecţionate din lemn -, sau lingurile mari din lemn cu mireasmă de brad, tocmai bune de învârtit dulceaţa pe foc, au ajuns să fie preţuite, în zilele noastre, mai mult de turiştii străini decât de populaţia autohtonă. În centrele meşteşugăreşti timişene, copiii vor putea deprinde arta meşteşugurilor, în vacanţele de vară, de la meşteri pricepuţi, dar tot mai puţini la număr, de la profesori de specialitate, cu speranţa că, la rândul lor, nu vor lăsa negura uitării să cadă, cu totul, peste o parte a sufletului românesc, conform Agerpres.