Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Centru de cercetare avansată la Târgu Mureş
Rectorul Universităţii „Petru Maior” (UPM) din Târgu Mureş, prof. dr. Călin Enăchescu, a declarat că s‑au pus bazele înfiinţării unui Centru de High Performance Computing, în cadrul programelor de voluntariat ale IBM Corporate Service Corps, care va pune această universitate, precum şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş pe harta cercetării europene. „Împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie vom înfiinţa acest centru într‑o perioadă de timp relativ scurtă, iar acest lucru se datorează IBM, care ne‑a acordat sprijin, iar Universitatea «Petru Maior» beneficiază de un supercomputer pe care îl vom utiliza în dezvoltarea acestui centru”, a afirmat Călin Enăchescu.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a anunțat că, în parteneriat cu IBM Corporate Service Corps, a fost planificat un concept inovativ intitulat „Smart University”, prin care s‑au identificat noi tehnologii informaţionale pentru optimizarea proceselor educaţionale şi de management integrat din cadrul instituţiei de educaţie.
IBM Corporate Service Corps este un program filantropic lansat de IBM în anul 2008, prin intermediul căruia se urmăreşte rezolvarea problemelor comunităţilor din întreaga lume. Proiectul de la Târgu Mureş a beneficiat de asistenţa unei echipe multidisciplinare formată din specialişti ai IBM, care provin din SUA, Japonia, Australia, Taiwan, India, Filipine şi Costa Rica.