Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cinci universităţi vor să pregătească profesori mai buni
Cinci programe în educaţie se derulează în cinci universităţi din ţară: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, Universitatea din Bucureşti. Programele au adus noi modele de formare a viitorilor profesori, cu accent considerabil pe pregătirea pedagogică şi practica didactică.
Cinci programe de master în educaţie au câştigat competiţia universitară „Professoria - Profesori mai buni pentru copiii noştri“, acestea propunând noi modele de formare a viitorilor profesori, cu accent considerabil pe pregătirea pedagogică şi practica didactică şi urmând să primească fiecare câte un grant în valoare de 30.000 de euro pentru implementare, începând cu luna octombrie. Programele sunt dezvoltate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (programul „Didactici aplicate pentru învăţământul primar“), Universitatea din Piteşti - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (programul „Mentorat pentru profesionalizarea carierei didactice“), Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava - Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării (programul „Didactica limbilor moderne“), Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad - Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială (programul „Noi paradigme în formarea profesorilor“), Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei (programul „Master în Educaţie“). Programele Universităţii din Arad, Universităţii din Bucureşti şi Universităţii din Piteşti au o semnificativă dimensiune inovatoare, trecând dincolo de formarea în disciplinele de specialitate. Programul Universităţii din Suceava s-a remarcat printr-o abordare modernă a evaluarii viitorilor profesori, subliniind importanţa deosebită a probelor practice. Programul masteral al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi răspunde inovativ unei necesităţi stringente privind dezvoltarea personalului didactic din învăţământul primar. 150.000 de euro, premii pentru idei inovatoare Cele cinci programe desemnate câştigătoare vor primi câte un grant în valoare individuală de 30.000 de euro pentru implementare, prima tranşă a finanţării, în valoare individuală de 10.000 de euro, urmând a fi acordată în vederea pregătirii documentaţiei pentru acreditarea programelor de master de către ARACIS, termenul limită pentru depunerea documentaţiei fiind 31 martie. Valoarea tuturor premiilor competiţiei, asigurate de Fundaţia „Dinu Patriciu“, este de 150.000 de euro. „Orice reformă reală a sistemului educaţional trebuie să acorde o atenţie sporită formării şi dezvoltării profesionale a oamenilor de la catedră. Acesta este motivul pentru care am pornit programul «Professoria». Proiectele câştigătoare s-au remarcat prin abordarea integrată a criteriilor competiţiei, respectiv componenta practică a pregătirii viitorilor profesori, coerenţa interdisciplinară şi, nu în ultimul rând, metodologia de evaluare a absolvenţilor. Iniţial, ne-am propus să premiem trei programe, însă după procesul de jurizare am decis să mai susţinem încă două programe masterale“, a spus Tincuţa Baltag, director general al Fundaţiei „Dinu Patriciu“, conform Agerpres. În etapa de jurizare a competiţiei „Professoria“, proiect lansat în octombrie 2009, au intrat 17 propuneri de curriculum, înscrise de 13 instituţii din marile centre universitare ale ţării. Peste 30 de personalităţi ale societăţii româneşti şi exponenţi ai mediului academic internaţional au analizat propunerile şi au stabilit câştigătorii.