Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cinematografia românească, la al doilea Palme d'Or consecutiv
După ce, anul trecut, Cristian Mungiu a adus României primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria filmului românesc, la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, Marian Crişan a câştigat acelaşi râvnit trofeu, pentru scurtmetrajul „Megatron“, conform Mediafax. Cu 51 de ani în urmă, Ion Popescu Gopo câştiga un Palme d’Or pentru scurtmetraj, cu „Scurtă istorie“. Această distincţie prestigioasă a mai ajuns apoi la alţi doi cineaşti români: Mirel Ilieşiu, pentru „Cântecele Renaşterii“, în 1969, şi Cătălin Mitulescu, pentru „Trafic“, în 2004.
„Megatron“ este o poveste despre un copil de 8 ani, care locuieşte împreună cu mama lui într-un sat nu foarte aproape de Bucureşti. „Este povestea unui băieţel care îşi serbează ziua de naştere la McDonald’s. Pelicula a fost filmată în special în afara Bucureştiului, fiind o călătorie spre Bucureşti“, a spus Marian Crişan. Scurtmetrajul are doar două personaje, copilul Maxim Trinu şi mama, interpretată de Gabriela Crişu. Alături de Marian Crişan, anul acesta s-au aflat la Cannes Ciprian Alexandrescu, selectat la secţiunea paralelă Cinéfondation, cu scurtmetrajul „Interior. Scară de Bloc“, Radu Muntean, prezent cu „Boogie“ în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, în timp ce la Atelierul Cinefondation au fost invitaţi să îşi dezvolte proiectul „Felicia înainte de toate“ şi scenariştii Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf. Totodată, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a fost prezent şi filmul italian „Il resto della Notte“, în care joacă Laura Vasiliu, cunoscută pentru rolul Găbiţei din filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ de Cristian Mungiu, care a fost premiat cu Palme d’Or la ediţia trecută a festivalului. În filmul regizat de Francesco Munzi, Laura Vasiliu interpretează rolul Mariei, o emigrantă româncă ce munceşte în Italia şi care este acuzată de furt de familia unde este cameristă. Marian Crişan, aflat la prima sa participare la Festivalul de la Cannes, considera, înainte de festival, că selecţia filmului „Megatron“ în competiţia de scurtmetraje este o „surpriză foarte mare şi foarte plăcută“. „Ne doream selecţia, dar nu ne aşteptam. E greu de zis ce se va întâmpla“, a spus Crişan în momentul anunţării filmelor admise în competiţia de la scurtmetraj. Nici câştigătorul Palme d’Or 2007, Cristian Mungiu, nu a lipsit de la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes. Distins recent cu Ordinul de Cavaler al Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez, Mungiu a prezidat, pe 19 mai, o întâlnire între miniştrii Culturii din Uniunea Europeană şi cineaşti, unde a participat la dezbatere în calitate de moderator. România a fost reprezentată şi la evenimentul Short Film Corner din cadrul Festivalului de la Cannes, prin 14 scurtmetraje, strânse sub titulatura „Romanian Short Waves 2008“. Astfel, în cadrul evenimentului au fost prezentate producţii ca „Valuri“ de Adrian Sitaru, câştigătorul Leopardului de Aur la Locarno în 2007, şi „O zi bună de plajă“ de Bogdan Mustaţă, care a câştigat în acest an Ursul de Aur la Berlinale Shorts. În plus, actriţa de origine română, Alexandra Maria Lara, a făcut parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes. Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), prezentă pentru a treia oară la festival, a organizat un pavilion exclusiv românesc, cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.