Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Civilizaţia Cucuteni la New York
România participă la o expoziţie internaţională dedicată civilizaţiei Cucuteni - „The Lost World of Old Europe: The Danube Valley, 5000-3500 BC“ -, care va cuprinde 250 de exponate din trei ţări, la Institutul pentru Studiul Antichităţii de la New York. România contribuie la expoziţie cu majoritatea pieselor - 175 -, ce provin din 19 muzee din ţară. Printre ele se află sculpturile „Gânditorul“ şi perechea sa, de la Cernavodă, o serie de vase antropomorfe şi câteva dintre primele obiecte realizate din aur şi din cupru descoperite în Europa. Principalul organizator şi partener al evenimentului din partea României este Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Celelalte exponate din cadrul expoziţiei, ce prezintă un ciclu de culturi legate între ele prin care s-a atins un vârf de creativitate pe teritoriul Europei de Sud-Est, în perioada 5000-3500 înaintea erei noastre, provin din Bulgaria şi Republica Moldova, conform Mediafax.



.jpg)