Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Colecţia Brukenthal a avut un succes „imens“ la Paris
Expoziţia de capodopere din colecţia Muzeului Brukenthal din Sibiu, care a fost deschisă timp de patru luni la Muzeul Jacquemart-André din Paris, a fost vizitată de aproximativ 200.000 de persoane, conform Mediafax. Între 11 septembrie 2009-11 ianuarie 2010, muzeul a găzduit 50 de capodopere ale colecţiei muzeului sibian, cuprinzând opere flamande şi nu numai, ale maeştrilor din secolele XV-XVII, precum Van Eyck, Bruegel, Jordaens, Memling. Directorul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, a spus că succesul a fost „imens“. „Expoziţia de la Paris este, pentru mine cel puţin, uimitoare ca impact. Am primit rapoartele finale de public şi succesul a fost imens. În 11 (ianuarie - n.r.) s-a închis expoziţia şi este în curs de returnare către Sibiu. Totalul celor care au vizitat direct această expoziţie în cadrul muzeului francez este de aproximativ 200.000 de persoane“, a declarat Sabin Luca. Potrivit acestuia, media a fost de 1.750 de vizitatori pe zi. Sabin Luca a anunţat şi că peste 366.000 de persoane au vizitat colecţiile muzeului la sediul din Sibiu. „Cel mai vizitat obiectiv al muzeului a fost Palatul Brukenthal cu colecţiile sale, urmat de Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Vânătoare, Galeriile de Artă Contemporană şi Sala cu frescă“ a spus Sabin Luca.



.jpg)