Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Concerte, filme şi expoziţii la Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră
Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră - SoNoRo, aflat la cea de-a patra ediţie, va aduce, anul acesta, în perioada 1-13 noiembrie, 11 concerte, prezentate la Bucureşti, Cluj şi Iaşi, dar şi o proiecţie de film, proiecţii video şi o expoziţie de fotografie.
Concertele „Souvenir de Florence“, „Prayers and dreams“, „Serenade“, „Sans Orchestre“, „Maeştri germani“, „Matinée - Muzică de cameră a la carte“, „Finale“, „Interferenţe“ şi „Festivalul SoNoRo On Tour“ - Iaşi şi Cluj îi vor aduce pe scenele din România pe unii dintre cei mai apreciaţi interpreţi ai momentului, din Londra, Berlin, Tokio, Munchen, Bucureşti, Paris, San Francisco, Zurich şi Viena. Spectacolele vor avea loc la Palatul Cotroceni, Palatul Bragadiru, Catedrala „Sf. Iosif“, Cercul Militar Naţional, Ateneul Român şi Muzeul Naţional „George Enescu“. SoNoRo debutează pe 1 noiembrie, la Sala Unirii a Palatului Cotroceni, cu Trioul cu pian nr. 1, în re minor, de Felix Mendelssohn-Bartholdy, interpretat Mihaela Ursuleasa (pian), Diana Ketler (pian), Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), David Cohen (violoncel) şi Bernhard Naoki Hedenborg (violoncel). La concertul din 3 noiembrie, de la Cercul Militar Naţional, celebrul sextet „Souvenir de Florence“ de P. I. Ceaikovski va răsuna alături de Trioul pentru clarinet, violoncel şi pian de Nino Rota, compozitorul favorit al cineastului Federico Fellini. Concertul „Prayers and dreams“ va avea loc pe 4 noiembrie, la Palatul Bragadiru, iar în cadrul său va fi interpretat cvintetul „Prayers and Dreams of Isaac the Blind“ de Osvaldo Golijov, însoţit de poriecţiile video ale VJ-ului Andu Dumitrescu. Pe 6 noiembrie, la Palatul Bragadiru, publicul va putea lua parte la un concert extraordinar cu participarea lui Gilles Apap, denumit de maestrul Yehudi Menuhin „violonistul exemplar al secolului XXI“. Directorul festivalului, Răzvan Popovici, a anunţat că prin proiectul SoNoRo - Interferenţe festivalul a oferit, în cursul acestui an, 21 de burse celor mai talentaţi muzicieni români. Cei mai buni dintre aceştia pot fi ascultaţi atât la Muzeul Naţional de Artă (MNAR), cât şi în două alte concerte dedicate exclusiv lor la Muzeul Naţional „George Enescu“ (7 noiembrie) şi la Centrul Ceh (8 noiembrie). Două sortimente de vin create pentru festival Pentru prima dată, SoNoRo include în programul său o proiecţie de film, cu sprijinul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), al cărui director, Tudor Giurgiu, a fost prezent la conferinţa de luni. Filmul proiectat în cadrul festivalului este documentarul „Pianomania - În căutarea sunetului perfect“, în regia lui Lilian Franck şi Robert Cibis, el putând fi urmărit în cadrul concertelor „Interferenţe“ (10 noiembrie, la MNAR) şi în cadrul „SoNoRo Tour“ - Cluj, pe 12 noiembrie, la Universitatea Babeş - Bolyai. Programul variat al festivalului include şi o expoziţie de fotografie semnată de Şerban Mestecăneanu, care va fi vernisată pe 31 octombrie, la Galeria Point Contemporary din Bucureşti. O altă noutate a acestui an o constituie faptul că două sortimente de vin (alb şi roşu) au fost create special pentru festival, fiind menite să redea spiritul festivalului: SoNoRo Vivace (vin alb) şi SoNoRo Cantabile (vin roşu). Cele două tipuri de vin sunt în ediţie limitată - câte o mie de sticle de vin din fiecare sortiment. Directorul festivalului a precizat că SoNoRo va depăşi graniţele ţării, el ajungând, pe 13 octombrie la Tokio - Musashino Hall, pe 21 octombrie la Viena - Konzerthaus, pe 16 februarie 2010 la New York - Carnegie Hall, pe 26 martie la Londra - Wigmore Hall.