În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Consiliul Elevilor dezaprobă existența manualului de sport
Școlile vor selecta în perioada 7-11 august titlurile manualelor de clasa a V-a la cele șapte discipline aprobate la sfârșitul lunii iulie de Ministerul Educației. Între timp, ministrul Liviu Pop a declarat că manualul la disciplina educație fizică și sport pentru clasa a VI-a a fost aprobat și poate fi comandat. Și aceasta, în ciuda nemulțumirilor exprimate de Consiliul Elevilor în acest sens.
La Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) vor fi depuse mâine, 3 august, manualele școlare de clasa a V-a pentru cele șapte discipline a căror formă finală a fost aprobată de Ministerul Educației Naționale (MEN) la 27 iulie. Manualele vor fi însoțite de variantele digitale corespunzătoare și vor fi încărcate, ulterior, pe platforma manuale.edu.ro. În perioada 7-11 august, unitățile de învățământ vor putea selecta titlurile ce vor face obiectul contractelor cu editurile furnizoare. Manualele vor ajunge în posesia elevilor din prima zi a noului an școlar 2017-2018, dau asigurări reprezentanții MEN. Pentru cele 25 de loturi de manuale ofertate în cadrul licitației organizate de CNEE la șapte discipline nu au fost depuse contestații, astfel că la data de 25 iulie au putut fi parafate acordurile-cadru cu editurile câștigătoare.
În contextul schimbării manualelor de clasa a V-a, ministrul educației, Liviu Pop, a declarat că manualul de educaţie fizică şi sport pentru elevii de clasa a VI-a a fost aprobat şi nu există contestaţii, astfel că școlile îl pot comanda. „Acest manual este aprobat, sunt semnate contractele, nefiind contestaţii la educaţie fizică şi sport, cele trei manuale deja sunt publice, pe format electronic, şcolile le pot comanda pentru că, repet, nu putem încălca un drept al elevului”, a spus ministrul. Declarația sa vine în ciuda nemulțumirilor exprimate de reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE), care susțin că manualul „nu poate soluționa nicicum adevărata problemă a sportului în școlile din România”. Mai exact, „bazele sportive, sălile de sport și lipsa dotărilor sunt carențe majore ale sistemului de învățământ preuniversitar, ce își fac resimțite efectele negative asupra elevilor români - cei mai mulți nu consideră sportul o componentă a unui stil de viață sănătos, orele de sport au devenit facultative, implicit ineficiente, elevii nu sunt atrași să abordeze noi metode de practică sportivă, neexistând infrastructura și dotările necesare”, afirmă CNE într-un comunicat.
În locul unui manual, ministerul ar trebui să plaseze accentul pe aspectul practic, pe modernizarea acestor spații și pe diversificarea ofertei școlare din perspectiva practicii sportive, mai spun reprezentanții elevilor. În plus, menținerea unor manuale desuete, care nu sunt în acord cu adevăratele nevoi și priorități ale elevilor din societatea modernă, „arată cât se poate de clar că tentativele ministerului rămân forme fără fond, menite a înșela opinia publică”, cred reprezentanții CNE.
La întrunirea din aprilie a Comisiei pentru manuale școlare, elevii au marșat pe necesitatea unei pregătiri temeinice a cadrelor didactice, astfel încât manualul să devină un instrument, nu un scop în sine.
Cât privește introducerea de noi manuale școlare, reprezentanții elevilor susțin că nu au mai fost consultați „așa cum ar fi firesc, în calitate de beneficiari primari ai educației”, și consideră „inadmisibilă lipsa de transparență din spatele asumării unor astfel de decizii”.
Zilele acestea, ministrul Pop a postat pe pagina oficială de Facebook o listă cu manualele care ar trebui să se regăsească în programele şcolare pentru anii V-VIII, printre care și manual de dirigenţie, disciplină numită consiliere şi dezvoltare personală.