Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Corneliu Porumboiu: „Eu fac filme în primul rând pentru publicul român“
Regizorul Corneliu Porumboiu (foto) a spus, la Iaşi, că românii au pierdut gustul sălilor de cinema, spunând că înţelege această atitudine pentru că este greu „să stai să îngheţi pe scaun, iar pe la picioare să treacă şobolanii“, conform Mediafax. „Sălile de cinema n-au aparatură şi sunt mult în urmă în privinţa dotărilor. Au apărut medii alternative, precum DVD-urile şi internetul, mult mai facile. Românii au pierdut gustul de a mai merge într-o sală de cinema. E greu să stai şi să îngheţi pe scaun, iar pe la picioare să treacă şobolanii. Evident că, în săli cu asemenea condiţii, oamenii nu mai vin să vadă filme“, a declarat regizorul Corneliu Porumboiu, într-o conferinţă de presă. El a adăugat că, pe de altă parte, sălile de cinema au început să dispară, iar acest lucru îi afectează pe regizorii români. „Ne afectează pe noi, ca regizori. Eu, spre exemplu, fac filme în primul rând pentru publicul român. Este primul public pe care aş vrea să îl am. Sper ca în timp să reuşim să îl recuperăm“, a spus regizorul premiat la Cannes pentru filmul „Poliţist, adjectiv“. El consideră că un film trebuie văzut într-o sală de cinema, dar că, în prezent, autorităţile nu au o strategie coerentă pentru dezvoltarea infrastructurii cinematografice. „Ar trebui să existe o astfel de strategie. S-a iniţiat un program cu sălile de cinema, în sensul ca acestea să treacă la primării. Totul va depinde de municipalităţi“, a adăugat Porumboiu.
Regizorul Corneliu Porumboiu a fost prezent miercuri, la Iaşi, în cadrul programului CineFAN, care îşi propune să reobişnuiască publicul tânăr cu filmele româneşti şi să îl pregătească pentru Festivalul Internaţional de Film, programat la Iaşi în luna septembrie. De asemenea, Corneliu Porumboiu s-a întâlnit cu iubitorii de film din Iaşi, în Aula „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“. Aici au fost proiectate trei dintre filmele lui Corneliu Porumboiu: „Visul lui Liviu“, „Călătorie la oraş“ şi „Pe aripile vinului“, urmate apoi de o dezbatere.



.jpg)