Credit în alb pentru calitatea orei de Religie

Deși mă interesează problemele cetății, de regulă, prefer să nu iau atitudine publică, ci să-mi concentrez acțiunile în cercul proxim de prieteni, cunoscuți, colegi sau persoane pe care le întâlnesc în mod direct. Tema orei de Religie însă mi-a trezit interesul în mod cu totul deosebit. În primul rând, pentru că sunt mădular viu al Bisericii și multe din criticile aduse erau îndreptate împotriva ei. În al doilea rând, pentru că sunt tată a trei copii și mă preocupă viitorul copiilor mei și al educației pe care aceștia o vor primi. Și nu în ultimul rând, pentru că am realizat că miza nu era atât predarea Religiei în școală, cât un model de societate pe care unii doresc să îl construiască în România: un model cu sau fără spiritualitate în spațiul public. Am constatat cu tristețe că societatea s-a polarizat foarte repede în jurul celor două poziții: pro și contra Religie. Tema completării sau nu a unei cereri a căzut în planul doi. Cei contra orei de Religie vorbeau deseori împotriva Bisericii în general, împotriva utilității oricărei educații religioase în școală, împotriva îndoctrinării prin Religie, militau pentru libertate și nu pentru obligativitate, susțineau modernizarea României prin desprinderea de Evul Mediu întunecat și obscurantismul acestuia. Și interpretau succesul demersului lor în cheia că „în sfârșit am scos Religia din școală". Este drept că existau și voci care aparent nu se exprimau contra orei de Religie, ci doar își doreau ca ea să fie predată în urma unei solicitări exprese a părinților, și nu obligatoriu, la pachet, cu celelalte materii. Adică un exercițiu democratic în care cer ce vreau. Deși aparent echilibrată, această poziție în final s-a dovedit a fi în esență ipocrită. Nimeni din cei care au adus ca argument democrația demersului nu s-a bucurat că românii s-au exprimat pentru ora de Religie. Pentru ei, democrația pare a fi bună dacă oamenii aleg calea A și nu dacă aleg, neconstrâns, calea B. În acest context, am decis să mă implic și eu în campania pro ora de Religie. Și am scris un material în care am adus argumente de ce avem nevoie de ora de Religie în școală. Nu sunt teolog, nu sunt specialist în educație, am privit lucrurile mai degrabă din perspectiva unui om în Biserică, cetățean al unei țări majoritar ortodoxe, conștient de faptul că o educație religioasă poate crește calitatea vieții oricărui om. Sigur, dacă viața se rezumă la biologie, la trup, o educație religioasă este inutilă, cum este inutilă orice încercare de educare a sufletului. Dar viața omului este mult mai complexă decât funcțiile celulare, preocupările acestuia exced sfera acti­vității trupești și se desfășoară și la alt nivel. O împlinire reală a omului este imposibilă fără aducerea sensului în ecuația vieții. Indiferent cât ar cunoaște, indiferent cât de bogate i-ar fi emoțiile, fără sens, fără verticalitate, fără Dumnezeu, omul ar fi sărac. Și atunci o educație religioasă este necesară. Nu pentru a fi credincios practicant și cotizant supus al Bisericii Ortodoxe Române, cum greșit au interpretat unii. La fel cum educația matematică nu obligă la a fi matematician sau educația fizică la a fi sportiv. Este o decizie ulterioară pe care o iei de a urma o cale sau alta. Alegerea unei alte căi nu scade în nici un caz valoarea educației într-un anumit domeniu. Materialul pe care l-am scris a circulat doar online și m-am bucurat că a fost preluat pe diverse bloguri sau pe Facebook. Nu știu cât a contat, dar cred că a fost un semn mic de solidaritate cu cei care au jertfit mult mai mult din timpul lor pentru a merge prin țară și a vorbi cu oamenii, pentru a comenta în social media, pentru a concepe și a distribui materiale informative, pentru a participa la dezbateri radio și tv, pentru a se ruga și posti ca, îna­inte de toate, să se arate voia lui Dumnezeu. Printre altele, această experiență mi-a arătat că și cel mai mic lucru poate avea un impact. Că impactul nu ține de noi, ci de Domnul. Datoria noastră este să facem partea noastră, chiar dacă pare inutil sau o luptă cu morile de vânt. În final, rezultatul a fost cu totul neașteptat - peste 90% dintre părinți au completat o cerere prin care au solicitat pentru copiii lor studiul Religiei în școală. Și aceasta în condițiile în care cea mai mare parte a mass-mediei a fost contra orei de Religie, în condițiile în care în medie cred că sub 50% dintre părinți participă la ședințele cu părinții și sunt atenți la educația propriilor copii, în condițiile în care cei contra orei de Religie au fost extrem de vocali și prezenți aproape peste tot. După părerea mea, este semnificativ faptul că în acest context nefavorabil 9 din 10 părinți au făcut efortul birocratic să solicite expres educația religioasă pentru copiii lor. Nu cred că în ultimii 25 ani a mai fost vreo cauză electorală sau neelectorală care să aibă, pe de o parte, un procent atât de mare de participare și, pe de altă parte, procentul celor care se exprimă într-o anumită direcție să fie la nivel de 90%. Ceea ce arată în mod clar (chiar dacă poate procentul este crescut și pentru că unii părinți au ales ora de Religie în lipsa unei alternative viabile pentru a umple posibilul gol din orarul copiilor) că oamenii au o deschidere către spiritualitate și apreciază importanța și valoarea educației religioase. Mai arată că premisa de la care s-a pornit tot demersul a fost falsă: cea mai mare parte a oamenilor nu percepea obligativitatea orei de Religie ca o constrângere pentru că, în realitate, își dorea acest lucru. Dar mai arată și că oamenii au dat un credit în alb pentru calitatea orei de Religie. Dacă 90% din oameni au spus da, nu înseamnă că ora de Religie este în regulă și că ne putem bucura triumfalist de vreun succes. Dimpotrivă, este o responsabilitate mult mai mare și este necesar să luăm măsuri imediate pentru a îmbunătăți lucrurile și a face ca educația religioasă să fie cu adevărat de calitate și să formeze sufletele pentru societatea în care vom trăi și pentru Patria cea cerească. (Florian Filat)