Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Credite pentru studenții români din Anglia
Guvernul britanic a confirmat că studenţii din Uniunea Europeană (UE) vor fi eligibili pentru sprijin financiar şi în anul universitar 2018-2019, pentru programele de licenţă şi pentru cele de masterat, potrivit unui comunicat transmis de consultantul pentru studii în străinătate IntegralEdu, chiar dacă țara se pregătește pentru ieșirea din Uniune. La acest moment, peste 90% dintre studenţii români din Regatul Unit beneficiază de împrumut.
Împrumuturile pentru studenţii europeni acordate de Marea Britanie sunt de maximum 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master. Totodată, aceștia vor plăti în continuare aceleaşi taxe de şcolarizare, în anul universitar 2018-2019, asemenea britanicilor, spre deosebire de studenţii din afara spaţiului european, după cum se arată într-un comunicat transmis de consultantul pentru studii în străinătate IntegralEdu.
Decizia Guvernului Britanic a venit ca răspuns la o scrisoare deschisă a Asociaţiei Universităţilor Britanice, publicată după decizia de lansare a demersurilor de ieşire a ţării din UE. Prin aceasta, universităţile au cerut o soluţie urgentă prin care să fie definit statutul studenţilor din cadrul Uniunii pentru anul academic 2018-2019 şi modalităţile de finanţare a studiilor.
„Decizia comunicată de autorităţile britanice este de o mare importanţă pentru mulţi dintre actualii şi viitorii studenţi români care aleg să-şi continue studiile în afara ţării, având în vedere că Marea Britanie se află în continuare pe primul loc printre destinaţiile de studii preferate ale tinerilor români. Asta înseamnă că şi cei care vor aplica în acest an şi anul viitor pentru un program de licenţă sau masterat vor putea fi liniştiţi cu privire la statutul pe care-l vor avea în sistemul de învăţământ britanic până la finalizarea studiilor”, a declarat Ana Maria Papp, reprezentant al consultantului educaţional IntegralEdu. Aceasta a precizat că studenţii europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master. De aceste scheme se bucură, în acest moment, peste 90% dintre studenţii români plecaţi acolo, a mai spus Ana Maria Papp.
Taxa de şcolarizare în Marea Britanie pentru studii de licenţă este de 9.000 de lire pe an, iar împrumutul guvernamental garantat acoperă 100% din taxa de şcolarizare. În cazul studiilor de master, taxa de şcolarizare este cuprinsă în acest moment între 4.000 şi 14.000 de lire, iar studenţii primesc împrumuturi guvernamentale în limita a 10.000 de lire, bani cu care aceştia pot acoperi costuri de şcolarizare, dar şi costuri de trai.
Pe de altă parte, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat, săptămâna trecută, la Timişoara, că românii sunt bine veniţi în ţara sa, subliniind că cei care lucrează fac treabă bună, iar studenţii care au ales să înveţe în universităţile britanice sunt performanţi.
El a punctat că ieşirea țării sale din UE nu înseamnă şi ieşirea regatului din Europa şi că vor urma negocieri al căror rezultat nu-l poate prevedea în acest moment. „Noi suntem o ţară deschisă, România este un prieten al Marii Britanii şi sunt sigur că rezultatul care va fi va fi cel mai bun pentru ambele părţi. Va fi o negociere cu o concluzie, că o să avem în continuare o relaţie foarte strânsă şi foarte deschisă între Marea Britanie şi România’”, a afirmat Brummell.