Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cristian Mungiu a devenit Cavaler francez al Artelor şi Literelor

Cristian Mungiu a devenit Cavaler francez al Artelor şi Literelor

Data: 10 Mai 2008

Cristian Mungiu, câştigătorul Palm D’Or la Cannes, a primit, joi seara, în cadrul galei de deschidere a Festivalului Filmului European, distincţia de Cavaler al Artelor şi Literelor, din partea Guvernului francez. Distincţia i-a fost înmânată pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, care a mărturisit că ea recompensează atât succesul filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, cât şi contribuţia adusă de Mungiu cinematografiei româneşti.

„Franţa onorează talentul marilor creatori, astfel încât sunt încântat să îi acord lui Cristian Mungiu Ordinul de Cavaler al Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez“, a declarat, pe scena Sălii Palatului, ambasadorul francez Henri Paul. „Această decoraţie vine ca o distincţie pentru un cineast strălucit, care, cu puterea şi umanitatea filmului «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», a impresionat publicul şi criticii din toată lumea“. Ambasadorul Franţei a remarcat implicarea lui Cristian Mungiu „atât în proiecte internaţionale, precum Quinzaine des Realisateurs, cât şi interesul acestuia pentru dezvoltarea cinematografului românesc“. „Cu caravana «4,3,2», Mungiu a cutreierat toată România“, a declarat Henri Paul, care l-a descris pe regizor ca pe un „apărător al cinematografiei româneşti“. „Cu dumneavoastră şi Cristi Puiu, cinematografia este mai mult decât o industrie, este o artă“, a remarcat ambasadorul francez.

La rândul său, Cristian Mungiu a spus, pe scenă, la primirea decoraţiei, că mulţumeşte Franţei pentru distincţie şi că vrea să sublinieze rolul pe care această ţară l-a avut în dezvoltarea biografiei lui şi a filmului românesc. Cristian Mungiu a fost vizibil emoţionat de primirea acestei distincţii, el declarând că „a fost o totală surpriză“.

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Filmului European a debutat, joi seară, cu o seară de gală, organizată la Sala Palatului, în cadrul căreia a fost proiectat filmul „La Graine et le Mulet/ Cuşcuş cu chefal“, în regia lui Abdellatif Kechiche, laureatul ediţiei 2008 a premiilor César, unde a fost desemnat cel mai bun film. Festivalul are loc la Bucureşti, între 8 şi 18 mai (la Sala Palatului, Cinema Studio şi Muzeul Ţăranului Român), Timişoara, între 21-23 mai (Cinema City), Craiova, 23-25 mai (Cinema Patria şi Cinema Modern) şi Iaşi, 28-30 mai (Cinema City). Festivalul îl are ca invitat pe regizorul Radu Mihăileanu, care deţine în acest an statutul de ambasador oficial al Anului Dialogului Intercultural.

Ediţia din acest an a Festivalului Filmului European reuneşte, sub tema dialogului intercultural, filme din 25 de ţări: Austria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România şi Muzeul Ţăranului Român, împreună cu ambasadele şi Institutele Culturale ale statelor europene.