Aproape, aproapele

Vorbeam cu cineva că ne îndreptăm spre un individualism crâncen şi că marile idei se vor naşte în singurătate. Colectivităţile de orice fel sunt bune, câtă vreme nimeni nu atentează la cercul tău interior. Şi mă întreb, de unde această spaimă de celălalt? Poate că, atunci când spunea "Lâenfer câest les autres", Sartre trecea printr-o pasă proastă, vreun soi de agorafobie.

Ne-am născut din iubire şi, dacă e să ne luăm după religia în care ne-am născut, dintre speranţă, credinţă şi dragoste, "cea mai mare este dragostea". Iar dacă e să am vreo idee mare, ea se naşte în stradă, în plină acţiune, în plin şuvoi verbal. Nu suntem concepuţi să trăim pe o insulă, ci în plină comunicare.

Îmi amintesc că, înainte să moară, bunicii mei deveniseră extrem de guralivi. Se bucurau de câte ori le trecea cineva pragul casei şi de oricine le trecea pragul casei. Păreau să recupereze toate cuvintele de dragoste pe care cu bună ştiinţă le ocoliseră de-a lungul vieţii. Făceau declaraţii peste declaraţii, se interesau de problemele tale şi încercau să găsească soluţii, iar pe cei mai îndepărtaţi îi curtau pur şi simplu. Îţi era imposibil să le rezişti.

Vecinii, cunoştinţele, rudele se trezeau ca dintr-o amorţeală şi se ofereau să le sară în ajutor. Ba să facă o cumpărătură, ba să le fie de folos prin casă. Bunicii mei înţeleseseră, în ultimele lor clipe, că a trăi nu înseamnă a trăi singur şi că a trăi înseamnă a trăi în sinceritate.

Astăzi, oamenii s-au schimbat, robi ai nemărturisirilor care le întunecă conştiinţa. O secretomanie inutilă, căci nu de judecata oamenilor trebuie să ne fie teamă, ci de aceea a lui Dumnezeu. A-ţi pune sufletul pe tavă e o trăsătură a insului stupid.

Dar viaţa noastră, a celor care credem, trebuie să continue în sinceritate şi în a sări în ajutorul celor care strigă după el. Nu e vorba de reacţiune, ci de un simplu reflex creştin.

În revanşă, nu trebuie să aşteptăm, din partea lor, vreo replică similară. E cumva trist. Pentru că Dumnezeu acţionează prin oameni. Oare El Însuşi şi-a pierdut încrederea în acţiunile noastre? Dacă cineva ştie sensul cuvântului "aproape" şi de ce el s-a transformat dintr-un adverb în substantiv să ridice mâna.