Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Apuseni, țara de piatră, în fotografii
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. Expoziția prezintă pitorescul apusean, portul tradiţional, dar și obiceiurile care se mai păstrează și azi în satele din zonă. Nu lipsesc momentele simple din viața la țară și obiceiurile păstrate din bătrâni.
„Apuseni, țara de piatră” ne introduce într-o lume fascinantă, cuprinsă într-o suită de povești fotografice din istoria acestui tărâm românesc. E locul în care tradiția vibrează în portul strămoșesc, pe care bătrânii și copiii îl poartă în fiecare zi de sărbatoare la biserică. Apuseni este locul în care încă mai vezi o vâltoare, un război de țesut, o piuă, o moară și unde meșterii în lemn încrustează simbolul unui neam spre nemurire.
Paul Bordaș, inițiatorul programului de redescoperire și promovare a patrimoniului natural și cultural „Romania Student Tour”, susţine că „fiecare album fotografic creat constituie un mesaj pentru generațiile care vor urma, iar pentru a ne cunoaște rădăcinile, e musai să trecem prin Apuseni. Proiectul a demonstrat la numeroase evenimente culturale și de tineret, în plan intern și internațional, că este un produs cultural cu consistență valoroasă și vizibilitate notabilă”.
Expoziția poate fi vizitată la Casa de Cultură a Studenților din București până în 25 mai 2024, conceptul proiectului în cadrul căruia se desfăşoară fiind unul original, de redescoperire și promovare a patrimoniului cultural și natural al României. O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, Fotogeografica, pune în aplicare un trio - știință, pasiune și artă. (A. D.)