S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Arhitecţi români
Astăzi, la ora 17:00, la Institutul Cultural Român, situat în Aleea Alexandru din Bucureşti, are loc vernisarea unei expoziţii de mare prestigiu, „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural“, la care cei participanţi vor putea să parcurgă un destin important al arhitecturii noastre postbelice. Tot ce a însemnat bunăoară Horia Creangă şi Ion Mincu, reunind cele două trăsături definitorii ale arhitecturii noastre interbelice, modernismul şi tradiţionalismul, se regăseşte în ce are mai bun arhitectura noastră din ultimele trei decenii. De la Gheorghe Leahu la Şerban Porumbescu arhitectura românească a dovedit de-a lungul timpului spirit inventiv, graţie, seriozitate, chiar insubordonare faţă de comandamentele erei comuniste. Cu alte cuvinte, arhitectura naţională nu a fost plafonată, nu a servit doar interesele unui partid politic. Casa Poporului şi ansamblul respectiv nu ne reprezintă şi nu are nici o legătură cu spiritul creativ românesc, aceasta este ideea unei expoziţii de elită. (Dan Stanca)


