Casa „Avramide” din orașul Tulcea găzduiește astăzi, 14 noiembrie 2024, o conferință de finalizare a proiectului cultural „Clipe din trecut ale Cetății Enisala”. Întâlnirea are loc de la ora
Călătorie în lumea artei la Palatul Suțu
Muzeul Municipiului București (MMB) a realizat expoziția tematică de pictură „Orient versus Occident”, găzduită de spațiul rezervat Pinacotecii, de la Palatul Suțu. Secția de Artă a muzeului și-a propus să ilustreze și să clarifice conotațiile conceptelor de Orient și Occident și modul în care acestea au influențat arta plastică autohtonă. Expoziția analizează, aşadar, două lumi: Orientul și Occidentul, care, în secolele XIX și XX, au propus valori estetice inedite. Occidentul este măsura rațiunii, în timp ce Orientul, o oază a contemplației.
În mediul artistic românesc, Orientul și Occidentul sunt poli ai creației. Spre exemplu, picturile cu un colorit fastuos ale lui Gheorghe Petrașcu se împart între călătoriile întreprinse în Occident - Franța, Italia, Spania, și cele din Dobrogea, Cadrilater sau chiar Egipt. Un alt pictor, Samuel Mützner, își definește stilul artistic în atelierul lui Claude Monet și preia de la acesta principiile impresionismului, cum ar fi exprimarea prin pictură a înțelegerii naturii, nu a realismului acesteia.
În pictura din România de la jumătatea secolului al XIX-lea și până spre sfârșitul acestuia, tematica orientală aduce în prim-plan mai mulți artişti, printre care Barbu Iscovescu, Gheorghe Tattarescu, Carol Pop de Szathmary, Theodor Aman, care au contribuit semnificativ la apropierea picturii românești moderne de vârsta maturității sale.
Expoziția, curatoriată de dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare din cadrul MMB, și drd. Ana Maria Măciucă-Pufu, muzeograf, poate fi vizitată până la data de 28 august 2022. Astfel, veți avea ocazia să descoperiți o amplă selecție de opere de pictură, grafică, dar și sculptură din bogata colecție a Pinacotecii București, într-o călătorie prin orașele Europei vestice și ale Orientului. (A. D.)