„Cartea familiei Stăniloae”

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a fost gazda lansării unui volum care marchează 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, „Cartea familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu” (Editura Lumea Credinței), dialoguri realizate de publicistul Răzvan Bucuroiu cu nepotul celui care a marcat teologia veacului trecut.

Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul „I.G. Coman” al Facul­tății de Teologie, în prezența unui public numeros, format din stu­denți, profesori, persoane care l-au cunoscut și care iubesc opera Părintelui Stăniloae. Invitați au fost trei preoți profesori de la facultatea amintită: pr. prof. Constantin Preda - decan; pr. prof. Ștefan Buchiu - vicar eparhial onorific și pr. conf. Gheorghe Holbea, fiecare împărtășind amintiri și momente emoționante legate de Părintele Dumitru Stăniloae.

Subliniind că facultățile de teologie din întreaga țară datorează mult personalității Părintelui Dumitru Stăniloae, părintele decan Constantin Preda a spus: „Datori suntem noi, cei de astăzi, să ne înnoim gândul nostru teologic, inspirându-ne din munca Părintelui Dumitru Stăniloae și din modul său de a face teologie. Rămâne pentru noi un model de părinte și nu trebuie să ne sfiim să-l numim în categoria părinților mărturisitori ai veacului XX”. Părintele Constantin Preda a mai spus că era student în anul I când marele teolog era prohodit și a făcut parte dintre cei care au citit din Psaltire la căpătâiul său.

Părintele vicar onorific Ștefan Buchiu a mărturisit că l-a cunoscut pe Părintele Stăniloae mai întâi din spusele studenților mai mari și ale unui frate mai mare, care a studiat Teologia, iar apoi, în mod direct, în 1977, la Mănăstirea Sihăstria, când a asistat la întâlnirea dintre el și părintele Cleopa Ilie. În mintea mea am zis: „Iată doi munți: un munte al teologiei ortodoxe universitare și un munte al spiritualității monahale”. La întrebarea „În ce fel preda Părintele Stăniloae?”, părintele profesor Buchiu a spus că preda liniștit, cu ochii ridicați adesea în sus, în mod creativ. Și în vremea doctoratului l-a putut consulta și auzi pe Părintele Stăniloae. Părintele vicar onorific a amintit și vizitele făcute Părintelui Stăniloae împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci profesor universitar la Geneva.

Părintele profesor Gheorghe Holbea a povestit câteva amintiri trăite alături de teologul Dumitru Stă­niloae. Apropierea a început chiar îna­inte de a-l cunoaște personal, prin fotografiile și cărțile sale, încă de pe vremea când era elev la Seminarul Teologic din Buzău. A primit ulterior câteva dedicații scrise chiar de Părintele Stăniloae pe volumul „Dogmatica”. Părintele Holbea s-a aflat între apropiații marelui teolog, lucru care a lăsat o amprentă profundă în devenirea personală și cea teologică. Una dintre bucuriile sale este aceea că a reușit să le stârnească și elevilor, și studenților dragostea față de ideile teologice ale marelui profesor și teolog al veacului XX.

Publicistul Răzvan Bucuroiu a dezvăluit care au fost motivele pentru care a purces la realizarea interviului-fluviu: i-a cunoscut personal pe toți membrii familiei Stăniloae, pe care o consideră una reprezentativă pentru societatea românească, o familie care a trăit toate momentele de glorie ale țării din veacul trecut, dar și războaie, prigoane și temniță în vremea ateistă, dar și pentru faptul că nepotul marelui teolog are o memorie fabuloasă și nuanțată.

Dumitru Horia Ionescu, pe lângă faptul că a vorbit despre cum s-a realizat cartea - prin corespondență electronică și prin dialoguri față către față -, a subliniat anumite as­pecte ale personalității ilustrului său bunic: „Întotdeauna m-a mirat la bunicul calmul său, starea lui de liniște sufletească permanentă. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, nu-și pierdea niciodată cumpătul. Acesta este, de fapt, exemplul său cel mai puternic, că, dacă suntem cu adevărat creștini și credem în Dumnezeu, totul trebuie să pornească de la această certitudine că Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Poate că, dincolo de întreaga sa operă, acesta este cadoul cel mai frumos pe care Părintele Dumitru Stăniloae ni-l lasă și ni-l face permanent”.