Muzeul Municipiului București prezintă, la Casa Filipescu- Cesianu, o expoziție în aer liber care poartă semnătura artistei Vali Irina Ciobanu. Lucrările de pictură au tematici variate și aduc în fața
Cel mai mare muzeu dedicat civilizaţiei egiptene
Marele Muzeu Egiptean (GEM) se pregăteşte pentru o inaugurare fastuoasă, în cadrul căreia vor fi prezentate publicului 100.000 de artefacte, inclusiv celebra comoară a faraonului Tutankhamon, informează AFP. Construit în umbra piramidelor din Giza, muzeul a fost deschis parţial în octombrie 2024, dar deschiderea oficială va avea loc în 3 iulie 2025 și va dura mai multe zile, cu evenimente în întreaga ţară. De la statui colosale ale faraonilor la obiecte din viaţa de zi cu zi din Egiptul Antic, GEM le va oferi vizitatorilor o veritabilă călătorie prin 7.000 de ani de istorie. „Acest muzeu întins pe 50 de hectare este, prin prisma suprafeţei, cel mai mare din lume: de două ori de mărimea Luvrului, de două ori şi jumătate mai mare decât British Museum”, a precizat Ahmed Ghoneim, directorul muzeului, într-un interviu recent.
Printre exponatele inedite se numără comorile faraonului Tutankhamon, inclusiv masca sa legendară din aur, care va ocupa un loc de cinste într-o galerie ce îi este dedicată. O altă piesă este barca solară din lemn de cedru, lungă de 44 m, îngropată alături de Marea Piramidă în jurul anului 2500 î.Hr., nedezvăluită până acum. Guvernul egiptean speră ca GEM să atragă cinci milioane de vizitatori pe an și să contribuie astfel la revitalizarea economiei, afectată de inflaţie şi datorii.