Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Colecţiile Bibliotecii Sfântului Sinod

Colecţiile Bibliotecii Sfântului Sinod

Un articol de: Policarp Chiţulescu - 02 Noi, 2010

În rândurile care urmează nu intenţionăm să realizăm un istoric al bibliotecilor medievale româneşti, ci doar să facem câteva precizări care să contribuie la reconstituirea vechilor colecţii de carte de la noi. Acest lucru poate continua să pună în lumină orizontul cultural şi preocupările intelectualilor de odinioară. Iar Biblioteca Sfântului Sinod este un bun exemplu în acest sens.

Aflată în incinta Mănăstirii Antim, Biblioteca Sfântului Sinod din Bucureşti deţine un bogat fond de carte veche românească şi străină. La cercetarea acestora, în vederea catalogării ştiinţifice, s-au descoperit multe exemplare care poartă marca de proprietate a unora dintre cei mai cunoscuţi şi mai pasionaţi colecţionari de carte: Stolnicul Constantin Cantacuzino, Nicolae Mavrocordat, mitropolitul Neofit Cretanul, fără a neglija strădaniile de a aduna carte ale mitropoliţilor Ţării Româneşti - Teodosie şi Antim Ivireanu, consemnate pe filele volumelor.

Truda agonisirii cărţilor

Biblioteca Sfântului Sinod a avut, iniţial, menirea de a servi ca fond de documentare ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, care îşi ţineau şedinţele, din lipsa unui spaţiu adecvat, în mai multe locaţii. În 1877, primele cărţi, aduse în folosul Sfântului Sinod, pentru întemeierea bibliotecii, au fost cele 212 lucrări luate de la Mănăstirea Hurezi de către arhidiaconul Gherasim Saffirin. În anul 1912, forul superior al Bisericii a primit un sediu nou, (Palatul Sfântului Sinod), construit anume la Mănăstirea Antim.

La iniţiativa vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina, biblioteca a fost reorganizată, odată cu reamenajarea palatului, între anii 1959-1960. Patriarhul a ştiut să adune pe lângă sine oameni de valoare, dar schingiuiţi de regimul comunist, lipsiţi de orice posibilitate de subzistenţă, pe care i-a aşezat ca bibliotecari sau în alte posturi care necesitau un nivel ridicat de cultură şi pricepere.

Biblioteca Sfântului Sinod s-a dezvoltat în timp, prin eforturile vlădicilor Bisericii, cu o contribuţie importantă a patriarhilor României, dar şi prin adăugarea vechii biblioteci a Mănăstirii Tuturor Sfinţilor ("Antim"), celei a Internatului Facultăţii de Teologie din Bucureşti (formată din: bibliotecile Seminarului Central din Bucureşti - patru la număr - şi cea a Seminarului "Nifon"), a preotului academician, Nicolae M. Popescu, a pr. Gh. Ciuhandu, apoi bibliotecile episcopului Nicolae Popoviciu, pr. Gh. Moisescu, acad. Virgil Cândea, arhim. Grigorie Băbuş şi alţii. Trebuie amintit aici că Biblioteca Naţională de la Sfântul Sava a primit, în 1836, o parte din cărţile vechii biblioteci a Mitropoliei, iar în 1868, o altă parte a ajuns la Seminarul Central din Bucureşti. Cele două seminarii (Central şi "Nifon") au fost desfiinţate în 1948, iar cărţile şi manuscrisele lor au fost depozitate vremelnic la biblioteca Internatului Facultăţii de Teologie.

Componente de patrimoniu cultural european

Colecţiile Bibliotecii Sfântului Sinod se compun din documente (multe dintre ele cu autograful autorului sau cu ex-librisuri ale unor personalităţi), cu preponderenţă teologică, donate sau achiziţionate din ţară sau străinătate. Mai cuprinde un număr de aproape 100.000 de cărţi tipărite, dintre care câteva mii de exemplare de carte veche şi rară, dar şi periodice vechi româneşti şi străine. Toate acestea reprezintă o importantă componentă a patrimoniului cultural european. Printre cele mai importante resurse sunt peste 500 de manuscrise, datate secolele al XIV-lea - al-XX-lea, iar dintre cele moderne - scrierile lui Gala Galaction, ale pr. prof. Dumitru Stăniloae, ale ieroschimonahului martir Sandu Tudor, ale marilor profesori de la Cernăuţi - Vasile Gheorghiu, Cicerone Iordăchescu, Vasile Loichiţă -, sau ale impresionantei femei-teolog şi artist, Olga Greceanu, autoarea frescei care împodobeşte incinta bibliotecii.

În prezent, Biblioteca Sfântului Sinod are o strategie de dezvoltare care vizează aplicarea tehnicii informatice moderne de bibliotecă (constituirea cataloagelor digitale online, digitizarea, demarată în 2009, a manuscriselor), îmbunătăţirea politicii de achiziţii, dar şi a unei mai largi deschideri către public prin organizarea de sesiuni tematice. De asemenea, se intenţionează înfiinţarea unui Centru de istorie şi cercetare a textelor vechi.

Biblioteca a tipărit şi lucrări care pun în evidenţă unicitatea şi prestanţa fondurilor sale, iar în acest sens se află în pregătire Catalogul Cărţii vechi româneşti.

Pe viitor, se are în vedere integrarea în proiecte de finanţare europeană, în vederea eficientizării procesului de digitizare a fondurilor şi restaurării de manuscrise şi cărţi vechi.

Temelia limbii literare româneşti

Biserica Ortodoxă Română constituie, după cum bine se ştie, leagănul spiritualităţii, culturii şi civilizaţiei româneşti. Ea a creat şi promovat valorile şi activităţile care au avut ca punct de plecare frumuseţea interioară a omului, izvorâtă din credinţă şi meditaţie. Aşadar, nu ne miră că, având sprijinul substanţial al Bisericii, românii au beneficiat de unificarea lor ca neam şi limbă, de şcoli de muzică sau de copişti şi caligrafi, ateliere din care au ieşit impresionante capodopere de arhitectură, pictură, broderie.

Graiul slavon fiind părăsit în cele din urmă chiar din cult s-a născut, nu fără mari eforturi, o limbă liturgică şi o întreagă poezie imnografică, o consistentă literatură patristică şi omiletică, chiar dacă a fost vorba, de multe ori, doar de traduceri după vechile izvoare creştine. Această limbă a întărit temelia limbii literare româneşti. Ierarhii şi slujitorii Bisericii s-au identificat cu interesele neamului pe care l-au păstrat în frumuseţea şi integritatea sa.

Tot în pridvorul Bisericii, s-au înjghebat primele tiparniţe care au zămislit cele dintâi tipărituri din ţara noastră. Românii au avut grijă de confraţii lor ortodocşi din lumea orientală, dar şi din alte regiuni, aflaţi sub apăsătorul jug otoman, şi le-au trimis cu dărnicie cărţi în limba lor, precum şi material tipografic pentru a le hrăni spiritul. Adeseori, străini pribegi din fostul Bizanţ s-au adăpostit în casele primitoare de la noi care le-au dat posibilitatea să-şi dezlănţuie şi să-şi cultive talentul creator.

Aşadar, găsim cu totul firească localizarea celor dintâi biblioteci româneşti în cadrul aşezămintelor mănăstireşti, deoarece călugării au fost primii oameni de cultură ai românilor, după cum arată V. Vătăşianu, în "Istoria artei feudale în Ţările Române", Bucureşti, 1959, apud. Barbu Theodorescu, "Cultura în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei". A. Cărturari, tipografi…, în Biserica Ortodoxă Română, 1959, nr. 7-10, p. 827.

(Părintele arhimandrit dr. Policarp Chiţulescu este directorul Bibliotecii Sfântului Sinod)