„Colindul - darul pământului”

În perioada Postului Nașterii Domnului, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud a avut loc conferința intitulată „Colindul - darul pământului” făcând referire la darul colindelor ca răspuns al strămoșilor noștri, asemenea magilor de demult, la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa a evidențiat aspecte importante legate de această temă și ne‑a adus mai aproape de bucuria Crăciunului.

Iscusit fotograf și iconar, părintele Pantelimon studiază dimensiunea interioară a oamenilor, în profunzimea gândirii, a înțelepciunii, dar și a bunătății lor. Am avut ocazia să‑l cunoaștem pe părintele Pantelimon prin duhul cuvintelor care fac parte din ființa sa. De asemenea, în cadrul conferinței a fost prezentă și Ceata Oașa, care a exemplificat datina colindatului. Acest grup reunește cele mai bune voci din asociațiile de tineret adunate în jurul Mănăstirii Oașa și promovează prin viu grai autenticitatea poporului român, dar și tradițiile și obiceiurile țăranului român, aducând la lumină zestrea lui. Aceștia se reunesc la diferite evenimente festive pentru a marca momentul prin recitaluri de colinde sau cântece populare și patriotice.

Colindul, o stare sufletească de sărbătoare

„M‑am bucurat să vă văd emoționați pentru că de aceasta este nevoie când te apropii de Universul acesta, de o lume mai mult interioară decât exterioară a colindelor. Nu este vorba de a pătrunde și a înțelege doar civilizația țăranului, atât prin intermediul colindelor, cât și al obiceiurilor și portului, ci este o găzduire chiar în inima, în sufletul, în trăirile lui. Și aici vă ziceam că intelectul nu este suficient ca instrument de cunoaștere atunci când vrem să înțelegem ceva și să pătrundem această lume a colindelor, acest univers lăuntric, acest Rai sufletesc, care este inima țăranului. Când zicem țăran, nu ne referim la cineva anume sau la o clasă socială, ci ne referim la ceea ce este un rezultat al unirii lui Dumnezeu cu sufletul românesc. Din această cununie a Domnului Hristos cu sufletul românesc s‑a curățit ceea ce noi astăzi numim țăranul român și civilizația sa, s‑a îndumnezeit, a devenit un Rai, la care, prin Postul Crăciunului, avem ocazia să revenim de fiecare dată cu bucurie. Postul este un mijloc de subțiere a minții, de obținere a unei străvezimi a minții și simțirii, necesară pentru a intra în acest Rai de care vorbeam. Postul însă nu este suficient, trăirile din perioada Crăciunului sunt mai degrabă daruri atât ale Cerului, cât și ale pământului, așa cum se pomenea și în titlul conferinței. Este darul pământului, dar nu al oricărui pământ, ci a al pământului neamului nostru din care am fost zidiți de Mâna lui Dumnezeu.

Vă ziceam că apropierea de această lume duce la întâlnirea cu sufletul țăranului român care a răspuns cu foarte multă sensibilitate la gestul lui Dumnezeu, de unde rezultă tot acest univers al colindelor. Menționa domnul Ioan Bocșa, în conferința de la mănăstirea noastră, că doar în satul lui a descoperit 40 de colinde tradiționale, ceea ce arată cât de amplu, cât de bogat a fost răspunsul omului la gestul lui Dumnezeu. Revenind la ceea ce constituie miezul colindelor și al sărbătorilor, în mijlocul acestei lumi se află Întruparea lui Dumnezeu, pentru că nu este vorba despre Sărbătorile de Iarnă, așa cum sunt numite generic, ci este vorba de ziua de naștere a Domnului Hristos, pe care o sărbătorim. Felul în care Dumnezeu a ales să Se întrupeze a marcat în mod decisiv răspunsul omului, al românului. Iisus Se întrupează smerit, nu Se întrupează în slavă, în poziții sociale privilegiate sau în condiții favorabile, ci Domnul Hristos alege să fie solidar cu cel mai simplu, dar în același timp poate cel mai curat mediu, cel al oamenilor simpli și curați la suflet. Vedem că la sărbătoarea Nașterii Domnului au fost invitați, prin mesageri de seamă - adică mesagerii care au dus invitația personal au fost îngerii -, altfel zis și primii colindători, primii care au mers și i‑au colindat noaptea pe păstorii care erau în câmp și i‑au chemat ca și invitați speciali la Ziua de Naștere a Domnului Hristos. Țăranul român a trăit în acest mediu, însăși structura noastră ca neam ne‑a îndemnat spre a împărăți, nu în cetăți, ci în sate, într‑o lume din aceasta simplă, dar curată, iar această smerire, această coborâre a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor simpli a generat toată amploarea răspunsului, felul în care sufletul omului s‑a deschis, felul în care a venit și a participat sărbătoresc la Nașterea Domnului. Este mare lucru să știm că noi ca și neam am avut această complexitate sufletească pentru a genera un asemenea răspuns sau un asemenea cadou de Ziua de Naștere a Domului nostru Iisus Hristos prin colind și obiceiul de a colinda, pentru că însuși faptul de a cânta arată o stare sufletească de sărbătoare. Atunci când vrei să‑i spui ceva deosebit cuiva, nu te adresezi într‑un limbaj comun și convențional, ci pentru a‑i spune ceva din suflet de obicei alegi poezia, pentru că poezia însăși ca și formă exprimă mai mult decât simpla vorbire, în poezie este o vorbire aleasă, sunt cuvinte alese cu grijă și împodobite cu atenție, cu atât mai mult exprimă poezia cântată, așa cum este colindul. Vedem că răspunsul nu este un răspuns dogmatic și teologic, deși nu este în nici un caz opus acestora, ci este o formă firească a teologiei, este un răspuns ce izvorăște din inimă, nu numai din rațiune și intelect. Vă ziceam că în mijlocul întregului eveniment stă Domnul Hristos culcat în iesle, înconjurat de animalele foarte familiare țăranului, precum vitele, măgarii, oile, și vedem că și în colinde se vorbește de multe ori despre crearea lumii, și nu are legătură cu teologia, pentru că, așa cum spuneam, răspunsul țăranului nu a pornit de la filozofie, dogmatică sau logică, dar cred că putem vorbi despre o manifestare a Revelației prin sufletului țăranului. Revelația înseamnă descoperirea lui Dumnezeu către om, prin Revelație Dumnezeu Se descoperă omului pentru a‑L putea înțelege și nu numai, ci Dumnezeu Se comunică, Se dăruiește omului și Revelația nu a putut fi confiscată și limitată doar la una convențională, doar prin glasuri acreditate, ci, așa cum spune Evanghelia, Duhul suflă unde vrea El, nu stabilim noi prin cine Se descoperă Dumnezeu omului. Vedem că în toată această civilizație românească, începând de la formele ei simple: povești, poezii, colinde, Dumnezeu Se revelează după sufletul și inima țăranului. Deci, colindele nu sunt numai un produs al omului, ci sunt un rezultat al Revelației lui Dumnezeu prin oamenii simpli. Atunci când Domnul Hristos S‑a întrupat în această condiție simplă și smerită, are loc o resetare a Cosmosului și a întregii lumi, este o recreere a lumii, de aceea s‑a și impus în întreaga civilizație universală Nașterea Domnului Hristos ca început al noii ere. Nu se începe numărătoarea anilor de la Învierea lui Hristos, ci de la Nașterea Lui. Învierea a avut loc în anul 33 de la Nașterea Domnului Hristos și iată că în întreaga lume, fie că e vorba de evrei, de creștini, de musulmani sau de necreștini, toți numără anii de la Nașterea Domnului Hristos. Dacă la începutul creației a fost făcută lumea, dar și primii oameni, acum vorbim de o recreere a lumii și de o revelare a omului așa cum trebuia el să fie, a omului desăvârșit unit cu Dumnezeu, în persoana Pruncului, a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci prima creare a lumii n‑a fost altceva decât o icoană a ceea ce avea să se întâmple acum, la momentul Nașterii. De aceea vă spuneam că este și firească suprapunerea cu solstițiul de iarnă și faptul că Nașterea Domnului Iisus coincide cu momentul în care ziua începe din nou să crească, pentru că este o renaștere a omenirii prin venirea lui Dumnezeu în lume, este o naștere a lui Dumnezeu în creație, a luminii, așa cum este numit Domnul Iisus „Lumina Lumii”. Toate aceste repere, fie că vorbim despre repere astronomice sau că vorbim despre facerea lumii, toate se dezvăluie ca fiind icoane ale Întrupării Domnului Hristos și primesc un plus de valoare prin venirea Domnului Iisus în lume.

Vă spuneam că noi ca și popor am fost solidari păstorilor care au fost chemați la Nașterea Domnului Iisus. Răspunsul este unul comunitar și este vorba despre realizarea unei uniuni prin rânduiala colindatului. După cum era datina, colindatul se făcea la fiecare casă, nici o casă din sat nu era uitată, era o reuniune a întregii comunități, o recunoaștere a egalității fiecăruia, pentru că dincolo de condiția materială, toți erau tratați în mod egal, nu era nimeni ocolit, nu exista o ierarhie, ci se realiza o comuniune a tuturor prin obiceiul colindatului. Colindatul începea odată cu Postul Crăciunului, cetele de colindători se adunau la o casă de 3‑4 ori pe săptămână pentru a pregăti colindele, iar în noaptea de Ajun se începea colindatul cetelor mari, copiii colindând ziua, astfel că pe timpul zilei umblau cetele mici, iar seara începeau cetele de adulți, care colindau până terminau tot satul. De obicei se colinda toată noaptea, după care se reuneau la casa unde au repetat colindele pe parcursul postului. Faptul de a colinda arată iarăși ceva din solidaritatea noastră cu familia Domnului Hristos. Maica Domnului, atunci când L‑a născut pe Domnul Hristos, era în călătorie, nu era la ea acasă, erau la Betleem, călătoreau spre satul de baștină, pentru că Imperiul Roman făcea un recensământ și toți trebuiau să meargă la locul de origine. Fiind din neamul lui David, Maica Domnului și Iosif au mers în Betleem, acel oraș micuț era cetatea din care se trăgea și David. Și chiar și acest fapt, de a merge spre origini, spre strămoșii tăi are legătură cu colindatul. Colindătorii sunt în călătorie și această călătorie este un tipar fundamental al sufletului omului. Dincolo de toate, undeva în străfundul omului există acest dor al călătoriei către strămoși, de fapt toate duc spre întoarcerea în Rai: faptul că am fost izgoniți din Rai, faptul că unde stăm acum nu ne marchează definitiv existența este adânc întipărit în sufletul oricărui om, adică avem această conștiință că și viața noastră este o călătorie, că viața spirituală este o întoarcere către Paradis și chiar fiecare perioadă a postului este o astfel de călătorie, iar noi suntem invitați prin intermediul colindelor în inima strămoșilor noștri, într‑un fel de acasă, fiindcă strămoșii noștri acum sunt ACASĂ.

Astfel, colindul transcende timpul și ne aduce mai aproape atât de moșii și strămoșii noștri, dar și de momentul fundamental al omenirii, însă totodată ne trezește conștiința nemuririi și al dorului după Dumnezeu, după revenirea acasă, în brațele Părintelui nostru. Poporul român are această sensibilitate de a păstra taina transmisă prin folclor, prin tradiții și prin obiceiuri care se valorifică mai ales în perioada Crăciunului.”

Text extras din conferința „Colindul, darul pământului” susținută la Mănăstirea Găbud, în data de 19.11.2023.