Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Compoziții americane pe versuri eminesciene
Un spectacol deosebit intitulat Musical Bridges (Punți muzicale) a avut loc săptămâna trecută la Sala Radio din București, spectatorii ascultând în premieră absolută trei lieduri compuse de americanul Dan Welcher pe versuri de Mihai Eminescu. Dedicat Centenarului României Mari, concertul a cuprins liedurile „Ce te legeni, codrule”, „Când însuşi glasul” și „La steaua”, în interpretarea pianistei Angela Drăghicescu și a baritonului David Small, la eveniment fiind prezent și compozitorul.
Programul recitalului Musical Bridges de la Sala Radio a cuprins în prima parte 7 cântece op. 15 de George Enescu pe versuri de Clément Marot, 2 cântece de Steven Mark Kohn, compozitor american născut în 1957, și un ciclu de 5 lieduri semnate de compozitorul Lee Hoiby (1926-2011), inspirate de stilul și concepția lui Franz Schubert. Din creația lui Dan Welcher, Angela Drăghicescu a interpretat și o piesă pentru pian solo. Emoționantă și așteptată a fost, desigur, partea în care pianista și baritonul au interpretat cele trei lieduri pe versuri de Eminescu. Spectatorii au aplaudat îndelung dedicația muzicală făcută României de compozitorul american. Radio România Muzical a înregistrat recitalul pentru a-l difuza pe data de 1 decembrie 2018.
O idee pentru țara natală
Ideea de a fi scrise aceste lieduri în onoarea Marii Uniri i-a venit pianistei Angela Drăghicescu, stabilită de 20 de ani în Statele Unite ale Americii, care, cunoscându-l și apreciindu-l pe compozitorul amintit, i-a adresat rugămintea. „Am considerat că poeziile lui Eminescu sunt ceva profund românesc, iar domnului Welcher i-a plăcut mult cum sună limba română din poemele spre care l-am îndrumat”, a spus pianista în seara concertului. Despre povestea acestui proiect a făcut câteva mărturisiri și compozitorul care a venit la București pentru a audia liedurile în primă audiție: „Nu cunoșteam deloc figura tragică și strălucitoare a lui Mihai Eminescu înainte ca Angela Drăghicescu să-mi fi prezentat poeziile lui. Însă, așa cum se întâmplă deseori, odată ce am început să le citesc nu m-am mai putut opri. Versurile, scrise într-o limbă pe care nu o cunosc, se apropie foarte mult de lirica engleză din vremea lui Eminescu. Sonetul III (Când însuși glasul), de pildă, e compus într-un iamb pentametric, același ca în sonetele lui Shakespeare. Odată ce am înțeles acest lucru, a pune pe muzică poeziile lui Eminescu nu a mai fost atât de greu pe cât am presupus că va fi. Celelalte două poezii par desprinse din lirica lui Emily Dikinson, dar ce sonoritate, ce sens! Toate cele trei poezii pe care le-am ales au înțelesuri dincolo de natură-iubire-eternitate, așa cum ar părea din primele lor rânduri, și așa cum sunt, de fapt, toate poeziile relevante. La început m-am gândit să împrumut ceva din folclorul românesc și am studiat diverse cântece de leagăn și tipuri de dans, dar cu cât pătrundeam mai mult sensul versurilor, cu atât îmi dădeam seama că muzica trebuie să lumineze cuvintele și sentimentele din poezie mai mult decât să le fac să sune vag «românești». Sper că muzica mea și sensibilitatea lui Eminescu se împlinesc în cel mai metafizic mod cu putință. Le sunt recunoscător Angelei și lui David că au avut încredere în mine, oferindu-mi acest proiect și sunt fericit că i-am ascultat”.
Compozitor apreciat
Născut în 1948 la Rochester, New York, Dan Welcher a compus peste 140 de creații, între care trei opere, șapte concerte, șase simfonii, plus literatură vocală, lucrări pentru pian și muzică de cameră. În prezent, este unul dintre cei mai des interpretați compozitori americani ai generației sale. Muzica lui orchestrală a fost interpretată de peste 60 de orchestre, inclusiv BBC Symphony, Chicago Symphony, Boston Symphony, St. Louis, Atlanta Symphony, San Francisco Symphony și Dallas Symphony. Este profesor de compoziție și a fost distins cu premiul Lee Hage Jamail Regents al Universității de Muzică Butler (Universitatea din Texas, Austin), unde este și directorul Ansamblului de Muzică Nouă al Statelor Unite ale Americii.
O interpretare elegantă
Apreciată de presa internațională ca o pianistă „elegantă și spectaculoasă” („New York Times”), demonstrând „…o suplețe a artei acompaniamentului cu totul inedită” („Frettabladid”, Islanda), pianista Angela Drăghicescu este în prezent profesor universitar de pian și muzică de cameră la Universitatea din Puget Sound (Seattle) și director artistic al Women Who Score, prima fundație muzicală din Statele Unite ale Americii care promovează muzica femeilor compozitoare, în colaborare cu Seattle Symphony. Debutul său la Carnegie Hall a însemnat un recital cu muzica compozitorului contemporan William Bolcom. S-a reîntors la Carnegie Hall în 2017, pentru a prezenta Sonatina pentru vioară și pian de Dinu Lipatti. Susține recitaluri pe scene prestigioase ale lumii - în Statele Unite ale Americii, unde este stabilită de 20 de ani, dar și în Europa. Este doctor în muzică al Universității de Muzică Texas din Austin.
Repertoriu bogat
Baritonul David Small se bucură de o frumoasă carieră în domeniul operei și al muzicii de cameră, având în repertoriul său bogat și variat peste 50 de roluri diferite de operă. În 1991, a debutat cu mult succes în rolul Figaro din opera „Bărbierul din Sevilla” de Rossini la Opera din Kansas City și, ulterior, a interpretat acest personaj în alte peste 100 de reprezentații. A concertat la Moines Metro Opera, Fresno, Nevada, Dayton, Toledo, Lyric Opera Cleveland și a efectuat turnee în Franța și Spania cu Teatro Lirico d’Europa.