Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Costumul popular în acuarela lui Carol Popp de Szathmári
Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck” din componența Muzeului Municipiului București (MMB) vă invită să admirați expoziția tematică „Carol Popp de Szathmári, desenator și acuarelist”, scoasă la lumină chiar în atelierul Ceciliei Cuțescu-Stork. Expoziția reunește 20 de lucrări din colecția de artă grafică a lui Carol Popp de Szathmári, expuse rar deoarece sunt necesare condiții speciale de conservare.
Carol Popp de Szathmári a fost fascinat de pitorescul costumelor populare, pe care le-a desenat și pictat adeseori. De-a lungul vieții a realizat un număr impresionant de portrete de țărănci sau țărani, astfel că în colecția de la Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck” există lucrări cu personaje în costume tradiționale din Teleorman, Argeș, Oltenia, Romanați și Dolj.
Elena Olariu, directorul Secției de Artă din cadrul MMB, consideră că „operele lui Carol Popp de Szathmári au o valoare deosebită, scoțând la iveală talentul artistului. A fost un desenator foarte bun, un acuarelist, dar și un gravor celebru în epocă. Ca atare, desenele pe care le vedem azi sunt unele pregătitoare pentru plăci de gravură, dar cu multe detalii din costumul popular, pentru că a fost fascinat de explozia de culoare și de modelele costumelor tradiționale românești. Desenele lui sunt folosite în studiile de etnografie, pentru a vedea evoluția costumului popular”.
Expoziția „Carol Popp de Szathmári, desenator și acuarelist” poate fi vizitată la Muzeul Storck până la data de 18 octombrie 2020, de miercuri până duminică, în intervalul orar 11:00-17:00.
(Alexandra Drugan)