O expoziție interesantă de icoane și lucrări de grafică realizate de cunoscutul artist plastic Cristian Dragomirescu a fost vernisată în ziua de 7 decembrie în spațiul elegant al Casei Oamenilor de Știință
Costumul popular și Familia Regală a României
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a lansat, la începutul acestei luni, albumul „Costumul popular - simbol al identității naționale”, care se înscrie în seria tipăriturilor științifice ale muzeului și prezintă publicului un segment mai puțin cunoscut din colecțiile instituției, acela al patrimoniului etnografic, care reliefează mesajul costumului popular ca simbol autentic al identității naționale. Această inițiativă editorială și culturală constituie un omagiu adus celor care au transmis, promovat și tezaurizat de-a lungul timpului adevăratele valori naționale.
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a realizat acum aproape doi ani expoziția „Costumul popular - simbol al identității naționale”, un proiect inedit având în vedere specificul muzeului, prilej cu care au scos din depozite piese vestimentare din costumul popular românesc, care au aparținut reginelor Elisabeta și Maria sau unor membri ai Familiei Regale a României, precum și unor eroi care în clipe de cumpănă pentru destinul țării au fost capabili de sacrificiul suprem și s-au jertfit pentru țară. Pornind de la acea expoziție, muzeografele Luminița Iordache și Anca Ionescu au realizat un album, care merită răsfoit pentru a vedea frumusețea costumului tradițional și însemnătatea sa.
Luminița Iordache speră ca prin lansarea acestei lucrări științifice să creeze un veritabil dialog între generații și mai ales să fundamenteze o punte de legătură cu generațiile viitoare, sădindu-le în suflet și minte dragostea și respectul pentru autentic și frumos, pentru adevăratele valori ale culturii și identității noastre naționale.
Albumul „Costumul popular - simbol al identității naționale” a reușit să pună în valoare frumusețea și perenitatea veșmântului tradițional, de-a lungul timpului, și să redea atmosfera, farmecul și parfumul unor vremuri de altădată. În anul 1885, regina Elisabeta sugera ca la balul curții toate doamnele să se îmbrace în port popular. Astfel, Casa Regală a lansat o adevărată modă, care îmbina elementele de costum popular cu piesele occidentale, după cum spune Doina Ișfănoni, cercetător etnolog.
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” își propune ca albumul dedicat portului popular, identității naționale și unor pagini din istoria României să bucure sufletul și mintea tuturor acelora care iubesc autenticul, frumosul și care vor să transmită generațiilor viitoare dragostea, respectul pentru costumul popular și obiceiurile tradiționale, pentru adevăratele valori ale culturii naționale. (A. D.)