Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Cronica Romanului și Bacăului
Cu o denumire inspirată de titlul lucrării Episcopului cărturar Melchisedec Ștefănescu, membru al Academiei Române - „Cronica Romanului şi Episcopiei de Roman”, tratat de istorie publicat în două volume în anii 1874-1875 -, era publicată la Roman, în 1924, o revistă eparhială cu apariție lunară. Cronica Romanului a apărut, cu intermitențe, până după al Doilea Război Mondial. Prin strădania preoților Gh. V. Butnaru şi Toma Gherasimescu, din Roman, în perioada interbelică mai apărea la Roman o foaie religioasă de cultură, Credința ortodoxă.
După desființarea Episcopiei Hușilor, în 1949, și constituirea Episcopiei Romanului și Huşilor, revista oficială a eparhiei îşi va schimba numele în Cronica Romanului şi Huşilor, din 1950. În perioada comunistă au fost tipărite câteva publicații anuale, lucrări cu caracter preponderent istoric și pastoral-misionar: Îndrumătorul Bisericesc (vol. I-IV, 1985-1988), Cronica Episcopiei Romanului și Huşilor (vol. I-VI, 1989-1994). În ultimul deceniu al secolului XX s-a încercat reluarea tradiției presei bisericești din eparhie, prin periodice realizate la Bacău sau Roman, respectiv Credința ortodoxă, Cuvântul care zidește.
Din august 2001, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pe atunci Arhiereu-vicar, revista de teologie, cultură și spiritualitate a eparhiei a revenit la vechiul nume, Cronica Romanului. De atunci, publicația eparhială a trecut prin mai multe etape de evoluție, în organizarea conținuturilor și a formei grafice. Revista a intrat într-o nouă serie, în iulie 2008, cu o machetare modernă și articole care reflectă ritmul alert al vieții spirituale și social-filantropice din Eparhia Romanului și Bacăului. Până la începutul anului 2015 apărea ca buletin lunar al eparhiei, cu numere grupate pe două luni consecutive.
După întronizarea ca Arhiepiscop a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în condițiile migrării cititorilor către mediul on-line, revista eparhială a devenit anuar eparhial, cu câte un volum pe semestru. Și-a modificat numele în Cronica Romanului și Bacăului, reflectând astfel realitatea istorică a ridicării Eparhiei Romanului la rangul de arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului (2009). Structurat pe articole care reflectă evenimentele ce se desfășoară în parohiile și mănăstirile din arhiepiscopie, dar și pe evenimentele majore din Patriar-hia Română, anuarul este realizat de un colectiv redacțional condus de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim, în calitate de președinte. Din colegiul editorial fac parte: arhim. Pimen Costea și pr. Ciprian Ioan Ignat, vicepreședinți; pr. Valentin Băltoi, consilier cultural; Mioara Ignat, redactor-șef. Membri în colectivul de redacție sunt părinții protopopi și preoți din cele 6 protoierii ale eparhiei. Corectura este realizată de prof. dr. Mihaela Băltoi, iar tehnoredactarea de către Lucian Apopei, după un concept grafic aparținând părintelui Ciprian Ioan Ignat.