Crucea lui Silviu Oravitzan

La galeria de artă Galateca din Bucureşti, putem vizita lucrări ale marelui artist Silviu Oravitzan, cel care prin tot ceea ce face uimeşte şi alină. Bănăţean, are o asemenea forţă şi graţie încât lucrările sale ne eliberează de teluric şi ne înscriu într-o dimensiune celestă.

 

Pentru prima dată mă aflu în situaţia de-a mă simţi complet depăşit şi copleşit de artistul despre care mi-am propus să scriu. Oravitzan face parte din categoria pictorilor care te lasă mut şi în faţa căruia îngenunchezi. Sau dacă nu simţi nimic pleci şi-ţi iei adio de la orice expoziţie de artă plastică. Face parte din clasa unui Horia Bernea sau Paul Gherasim. Pot să-l apropii şi de Horia Paştina sau de Mihai Sârbulescu. Asocierile sunt libere şi la discreţia oricui. Dar arta lui Silviu Oravitzan exprimă o dimensiune celestă pe care doar cei intens rugători ar putea s-o cunoască. Porţile raiului pierdut odinioară de primul dintre oameni se regăsesc în panourile inefabil lucitoare, care te învăluie şi în acelaşi timp te pun în gardă. Cu alte cuvinte, stai pe loc, mai departe nu poţi trece, acesta este un iconostas, o catapeteasmă, a cărei frângere îi va durea până în străfunduri pe toţi oamenii şi pe urmaşii urmaşilor lor. Oravitzan ştie aceste lucruri şi de aceea are smerenia care-l fereşte de tot ceea ce înseamnă laudă de sine sau laudă venită de la alţii. Priviţi cu atenţie un panou pictat sau cizelat de el! Veţi fi uluiţi de graţia prin care fiecare detaliu ajunge să strălucească. Se spune că din cauza copacilor nu vedem pădurea. Adevărat, dar nu este cazul aici. „Pădurea“ lui Oravitzan este vizibilă în ciuda amănuntelor de o maximă delicateţe pentru care el are un adevărat cult. Lucrează la mici dimensiuni, dar în felul acesta îmbrăţişează tot universul. Are o asemenea intuiţie încât făcând din detaliu un adevărat cosmos îl proiectează apoi la dimensiuni galactice. Dar nu este vorba de o galaxie de ordin fizic, ci de ceva pur duhovnicesc, a cărui adimensionalitate cuprinde toată credinţa noastră. 

 

Cei care nu i-au înţeles demersul au spus despre artist că este doar decorativ. Nimic mai inexact şi mai răuvoitor. Silviu Oravitzan nu decorează în sensul benign al cuvântului. Dimpotrivă. El este „malign“ deoarece doreşte să dezgroape în noi privirea care de mult a fost îngropată sub straturi de nepăsare. Omul are, aşadar, ochi să vadă Paradisul. De aceşti ochi are nevoie Oravitzan şi el ni-i dezgroapă din molozul veacurilor. Toate lucrările sale, basoreliefuri în lemn, picturi, bronzuri şlefuite, sunt file de carte pe care ne invită a le citi. Nu-i înţelegem alfabetul, dar pe de altă parte ştim că în lumea cealaltă nu vom putea citi tot ce este mesaj. De aceea simbolul cel mai puternic din opera sa este Crucea. Crucea lui Oravitzan uneşte lumea de aici cu lumea de dincolo. El ne-a oferit de toate. Ne-a implorat să vedem Paradisul, dar dacă nu avem ochi pentru aşa ceva, atunci, mărturiseşte el, vă ofer crucea pe care o ştiţi foarte bine încă din viaţa aceasta, cruce pe care privind-o intens, cu o devoţiune autentică, veţi dobândi garanţia drumului de dincolo. 

 

Nu ştiu în ce măsură aprecierile mele au valabilitate. Maestrul poate le va citi, le va admite sau nu, dar tot el va şti că dacă mi-a inspirat asemenea rânduri aceasta înseamnă că ceva esenţial din opera lui provoacă şi propulsează. Încă o dată o spun: suprafeţele tablourilor sale nu aparţin acestei lumi. Le-a făcut aici, doar el ştie cum, dar ceva de dincolo de lume i-a condus mâna. În felul acesta a reuşit să ne conducă departe. (Dan Stanca)