Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Ctitorii de limbă şi cultură românească, „bătrânii care ştiu şi lasă şi spun“

Ctitorii de limbă şi cultură românească, „bătrânii care ştiu şi lasă şi spun“

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 02 Septembrie 2010

Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului, de la a cărui mutare la cele veşnice s-au împlinit zilele trecute cinci ani, ne-a lăsat, în bogata-i operă, un prinos de cinstire a celor ce au fost "dascăli de cuget şi simţire românească". Sunt ctitorii de limbă şi cultură românească, laici şi clerici, "care ne-au învăţat despre noi înşine cine suntem, şi ne-au scris pe fruntea destinului nostru istoric, cu literele de foc ale adevărului, ca o pisanie pentru eternitate, credinţa şi ştiinţa despre unitatea şi dăinuirea noastră neîntreruptă pe acest pământ". Domnitori, ierarhi, cărturari, diplomaţi "au fost şi s-au simţit români", şi s-au luptat în viaţa lor "ca să aibă şi românii carte pe limba lor". Pentru aceasta, istoria limbii, a literaturii şi a culturii române "îi revendică printre ctitori, în calitatea lor de români devotaţi neamului". Pe toţi aceştia ne învaţă ierarhul cronicar "să-i iubim ca pe sfinţii istoriei noastre, să-i păstrăm în chivotul de aur de pe sfânta masă din altarul fiinţei noastre, să-i pomenim pururea şi să citim din viaţa şi din scrisul lor, cu evlavie şi perseverenţă, iară şi iară. Ei sunt bătrânii care ştiu şi lasă şi spun". Ceea ce ne-au lăsat trebuie să primim, să păstrăm şi să oferim, întrucât constituie testamentul nostru cel mai de preţ: "Spuse şi lăsate, cele rămase de la ei devin testament de împlinit cu jurământ, iar de nu le păstrăm şi nu le spunem şi noi mai departe, de nu le lăsăm celor de după noi, se întorc împotriva noastră ca un blestem cumplit, cum poate fi doar blestemul de părinte". Spunea autorul că modelele adevărate "ne îmbie să le semănăm şi ne cheamă să le urmăm şi, dacă se poate, să le şi întrecem" şi "ar fi fost mult mai multe nume de pomenit". Cu siguranţă, astăzi mai putem adăuga un nume în acest "calendar al dascălilor": robul lui Dumnezeu, Antonie mitropolitul. Căci acum e unul dintre ei, un dascăl care a trăit şi a simţit româneşte până în acea zi de 29 august 2005, când Domnul l-a chemat la El.