Din istoria ceaiului

Ziua internaţională a ceaiului este sărbătorită în fiecare an, la recomandarea ONU, în 21 mai, pentru a creşte gradul de conştientizare a valorii culturale şi economice a acestei băuturi la nivel global. Industria ceaiului este o sursă de venituri pentru ţările sărace, cei mai mari producători de ceai fiind India, China, Nepal, Kenya şi Sri Lanka. 

Ceaiul este o băutură preparată din planta Camellia sinensis (spre deosebire de „ceaiurile” medicinale sau din fructe care sunt infuzii şi nu au legătură cu ceaiul) şi se crede că provine din nord-estul Indiei, nordul Myanmarului şi sud-vestul Chinei. Există dovezi că băutura era consumată în China acum 5.000 de ani. A fost adusă în Japonia, în anul 800, de către un călugăr budist, iar în 1610 o corabie olandeză a introdus-o în Europa. Costurile de livrare şi profiturile agenţilor intermediari erau atât de ridicate, încât ceaiul devenise „băutura bogaţilor”. În 1890, Sir Thomas Lipton a înlăturat intermediarii şi a făcut din ceai o băutură accesibilă tuturor. 

Americanii au adus două mari contribuţii modului de a savura un ceai. Prima a avut loc în 1904, când Richard Blechynden, proprietar al unei plantaţii de ceai, a dorit să ofere vizitatorilor unui târg un ceai fierbinte. Văzând că, din cauza căldurii, nimeni nu era interesat, a aruncat în pahare câte un cub de gheaţă, inventând ceaiul rece, „Ice Tea”. Patru ani mai târziu, comerciantul de ceai Thomas Sullivan din New York a dezvoltat pliculeţele de ceai (tea bag), pe care le folosea inițial pentru mostrele pe care le trimitea beneficiarilor. A realizat oportunitatea afacerii când a văzut că restaurantele prepară ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu împrăştia frunzele prin ceașcă.