Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Eminescu în amintirile lui Ștefanelli

Eminescu în amintirile lui Ștefanelli

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 15 Iun, 2022

Teodor Ștefanelli (1849-1920), unul dintre colegii lui Mihai Eminescu în perioada studiilor la Cernăuți și la Viena, este autorul unei cărți de amintiri despre autorul „Luceafărului”, care a con­s­tituit o sursă sigură în reconstiuirea biografiei și trăsăturilor de personalitate ale poetului. Ștefa­nelli a fost istoric, jurist și scriitor.

Volumul „Amintiri despre Eminescu” apărea în 1914 la In­-s­titutul de Arte Grafice „C. Sfetea” din București sub semnătura lui Teodor V. Ștefanelli, care, pentru o mai mare credibilitate, ținea să precizeze pe copertă că este membru al Academiei Române. Autorul menționa în cuvântul „către cetitori”: „Amintirile de față nu le-aș fi scris și publicat dacă nu aș fi fost îndemnat spre aceasta de nenumărate ori și din foarte multe părți”, el fiind însă conștient că mărturiile sale erau necunoscute publicului larg. „Mi s-a zis că eu, care am fost prieten și coleg cu Eminescu în liceul din Cernăuți, care am petrecut cu dânsul cât timp am urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator să dau publicului românesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri cari vor interesa pe cu­noscuții, prietenii și admiratorii lui Eminescu”. Ne încredințează că, deși le publică la peste 20 de ani de la moartea lui Eminescu, acele întâmplări îi sunt atât de întipărite în memorie „de parcă s-ar fi petrecut astăzi”.

Era primul la gramatică și istorie

La liceul din Cernăuți, unde au învățat cei doi, profesor de limba și literatura română era vestitul Aron Pumnul, înlocuit uneori de Sbiera din cauza firii bolnăvicioase a lui Pumnul. „Atât la Pumnul, cât și la Sbiera era Eminescu unul din cei mai buni elevi, pentrucă el cunoștea gramatica și literatura română mai bine decât noi toți. Iar ce privește istoria națională, nici nu ne puteam asemăna cu dânsul, pentrucă el avea o deosebită pre­dilecție pentru aceasta, și se vede că avea și din România cărți de istorie națională, pe când noi, ceilalți, nu numai că nu aveam astfel de cărți, dar nici nu le puteam afla undeva”, scria Ștefanelli.

Cei doi băieți se împrieteniseră foarte bine încă de la început, din 1860, când a început Eminescu să învețe acolo, și mai ales în timpul orelor de cateheză care erau obligatorii în programa școlară, la fel și participarea la slujbele Bisericii în duminici și sărbători.

Aron Pumnul îl îndrăgea mult pe Eminescu pentru că vorbea curat românește, dar și pentru interesul arătat de elev la orele sale și îl invita adesea la el acasă, oferindu-i cărți spre lectură. Deseori colegii îi cereau elevului, pe atunci numit Eminovici, „manuscriptul de gramatică”, neexistând un manual tipărit. Colegul Ștefanelli mai spune că viitorul poet le vorbea adesea cu însuflețire colegilor despre anumite fapte din trecutul istoric și le mărturisea că are multe cărți vechi din care citește.

Eminescu era vestit în tot liceul pentru cunoștințele sale de istorie antică, profesorul dându-l exemplu celorlalți elevi. Vorbea foarte bine germana, întrucât la Cernăuți se auzea peste tot limba oficială a imperiului, inclusiv în casele românilor. „Cele mai bune note le avea Eminescu din religie, din limba și literatura românească și din istoria universală. În celelalte materii și mai cu seamă în matematici și latină era slab, iar cursul din limba greacă nici nu l-a urmat la liceul din Cernăuți, pentrucă această limbă se învăța abia în clasa a treia, iar Eminescu a părăsit școala în semestrul de vară al clasei a doua, adică în primăvara anului 1863 pe vremea Paștelor”.

La Cernăuți era vesel și rumen în obraji

Aflăm un portret sumar al lui Eminescu, elev de liceu: „Parcă-l văd și azi mic și îndesat, cu părul negru, pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, fața lungă­reață, umerii obrajilor puțin ridi­cați, ochii nu mari dar vii, colorul feței întunecat prin care străbătea însă rumenelea sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat îmbrăcat”. În anii de la Cernăuți era mereu vesel, vorbăreț, cu zâmbetul pe buze și era îndrăgit de toți colegii și era la fel de zburdalnic ca orice copil. Ștefanelli relatează o întâmplare care arată bunătatea lui Eminescu: autorul amintirilor fusese pedepsit de un profesor să stea la „carcer”, adică încuiat în clasă, aflând Eminescu despre asta, a cerut să fie împreună pedepsit, având grijă să aibă buzunarele pline de covrigi pentru colegul flămând”.

Cursurile de la Universitate

Între 1869 și 1872, Eminescu a fost student la Viena, unde a urmat ca „auditor extraordinar” cursuri la Facultatea de Filosofie și Drept, dar avea deplină libertate să meargă și la cursurile altor facultăți, el fiind mereu curios. Ștefanelli notează: „Nefiind legat de un sistem în alegerea disciplinelor ce se predau la Universitate, Eminescu avea deplina libertate a-și alege și profesorii și obiectele ce-i conveniau și astfel îl văzurăm cercetând cursurile de filosofie practică (praktisehe Philosophie) la profesorul Dr. Zimmerman, filosofia dreptului (Rechtsphilosophie), economia politică (Nationalökonomie), știința financiară (Finanzwissenschaft) și științele administrative (Verwaltungslehre) la renumitul profesor Dr. Lorenz Stein, iar dreptul inter­național (Völkerrecht) la profesorul Dr. Louis Neumann”. În afară de acestea mergea și la cursurile de anatomie umană de la medicină și altele.

În anii de studenție la Viena, Eminescu și-a conturat din plin personalitatea, fiind perioada marilor acumulări de cunoștințe, dar și a legării prieteniilor cu studenții și intelectualii români. Acolo a participat la pregătirea marii serbări naționale de la Putna, la împlinirea a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare. La Viena s-a împrietenit cu Ioan Slavici, a cunoscut-o pe Veronica Micle, a început colaborarea la „Convorbiri literare”, precum și să publice articole în ziarul românesc „Albina”.

Trai simplu, dar nu de om sărac

Ștefanelli povestește că tânărul romantic nu avea decât un rând de haine, era mereu adâncit în lecturi, dar mergea și cu prietenii la un pahar cu vin și era în stare să discute o noapte întreagă diverse teme de filosofie fără să termine vinul din acel pahar. Bea în schimb multă cafea și fuma. Traiul lui Eminescu era simplu, însă nu al unui om sărac. „Când avea bani mânca bine, iar când erau paralele pe sfârșite se mulțumea cu puțin fără ca să putem să presupunem că cauza (sic!) acestei frugalități era lipsa de bani. (...) Eminescu nu era așa de practic ca noi și nu avea grija zilei de mâine”, scria colegul de studii. Cheltuia banii pe cărți, concerte și spectacole de teatru sau ajuta pe alții. Era nevoie deseori să-i facă unul dintre colegi abonamentul lunar, care costa 3 florini, pentru a avea asigurată cafeaua cu lapte în fiecare dimi­neață, nu pentru că nu avea bani, ci pentru că nu se îngrijea. Ște­fanelli po­vestește destul de amă­nunțit despre sumele de bani pe care le primea Eminescu de acasă, reieșind că nu erau puțini banii primiți, doar că nu erau trimiși totdeauna la timp.

Amănunte despre prieteniile lui Eminescu, obiceiurile zilnice, traiul în camera sa, felul în care se purta, cum discuta, precum și multe altele pot fi aflate din amintirile scrise cu mult farmec de Teodor Ștefanelli, colegul apropiat al poetului.

Citeşte mai multe despre:   Mihai Eminescu