Epopeea imigraţiei româneşti în Canada

Într-unul din numerele trecute am prezentat câteva aspecte legate de începuturile imigraţiei româneşti în Canada. După Primul Război Mondial, a venit, până pe la 1929, un al doilea val de imigranţi români, care nu a fost însă foarte bine reprezentat. Datele nu pot fi stabilite cu multă exactitate, dar anul 1929 este anul în care Guvernul canadian a impus restricţii severe imigraţiei, din cauza secetei care bântuia în vestul ţării. Marea criză care a urmat a diminuat şi mai mult numărul celor imigraţi din România.

Dacă în 1925-1926 numai în Canada au emigrat 3.652 de persoane (dintre care unii vor fi aparţinut minorităţilor naţionale din România), în schimb, pentru toată perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, numărul românilor plecaţi către Canada şi Statele Unite nu a fost mai mare de 20.000. Imigranţii români aparţinând celui de al doilea val erau, mai ales, rude sau prieteni ai celor stabiliţi de mai mult timp în Canada. Deşi o mare parte dintre ei s-au îndreptat tot către agricultură, cu timpul mulţi au reuşit să-şi schimbe activitatea în alte domenii, în comerţ sau meserii, care le-au îngăduit să acceseze mai târziu clasa de mijloc. Mulţi dintre aceştia au găsit ca fiind mai convenabil să se stabilească în provinciile din est, Ontario şi Quebec.

În 1931, comunitatea românească număra 30.000 de persoane aparţinând primului şi celui de al doilea val. Ca urmare a stopării imigraţiei de către Guvernul canadian, numărul lor a scăzut în 1941 la 25.000.

Între 1920-1922 un număr însemnat de români au venit în Canada pentru a se reuni cu familiile lor. Dar o dată cu începerea crizei economice de la începutul deceniului al treilea, cota de imigrare a fost redusă substanţial la un nivel care avea să se menţină scăzut mai mult timp.

Biserica, un rol pivot în activităţile românilor

Al treilea val de imigranţi a început o dată cu sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial şi s-a desfăşurat între 1945-1955. Motivaţia acestora a fost preponderent politică, mulţi aparţinând claselor şi segmentelor sociale persecutate la acea vreme de dictatura comunistă. Cei mai mulţi aveau o formaţie şcolară bine consolidată, obţinând cu timpul poziţii corespunzătoare nivelului de pregătire.

Unii dintre aceştia au continuat să cultive şi să manifeste sentimente naţionaliste pentru care fuseseră persecutaţi în România. Fiind din aceeaşi generaţie şi având o experienţă personală comună, aceştia au format un grup oarecum separat, majoritatea locuind la Hamilton, Ontario. Fără a manifesta intenţia de a accepta noii veniţi din România în mijlocul lor, au folosit în exces, ca semn distinctiv, istoria comună a persecuţiilor suferite şi a ideologiei care a condus la acestea. Cu timpul, numărul lor s-a diminuat în mod natural, aproape de dispariţie, dar o parte din activităţile iniţiate şi organizate de ei, în urmă cu mulţi ani, continuă să se desfăşoare într-o formă mai atenuată sub aspectul naţionalismului, compatibilă atât cu epoca pe care o parcurgem, cât şi cu principiile politice care alcătuiesc democraţia canadiană. „Câmpul Românesc“ de la Hamilton este un bun exemplu în acest sens, activităţile organizate acolo fiind deschise tuturor celor care sunt dispuşi să participe, Biserica românească având un rol pivot, ca în majoritatea activităţilor organizate de românii din Canada.

Al patrulea şi al cincilea val

După o perioadă post stalinistă mai puţin radicală, regimul comunist din România s-a transformat în dictatură, devenind tot mai represiv, astfel că după 1970, chiar până la sfârşitul deceniului următor, a urmat un al patrulea val de imigranţi. Mulţi dintre aceştia erau formaţi profesional în sistemul educaţiei comuniste româneşti, care s-a dovedit a fi eficientă şi competitivă, ceea ce le-a oferit avantajul de a beneficia, încă de la început, de oferte de lucru corespunzătoare pregătirii, implicând satisfacţii socio-materiale menite să justifice pe deplin neplăcerile legate de plecarea din ţară. Unii se pare că fuseseră persecutaţi de regimul comunist, alţii fugeau de persecuţie, dar în general cu toţii aveau o orientare ideologică de dreapta.

Numărul canadienilor de origine română este controversat. După statisticile oficiale în 1980 existau 45.000 de români canadieni, răspândiţi în următoarele oraşe: Regina, Windsor, Montreal, Toronto, Kitchener, Vancouver, Edmonton, Winnipeg, Calgary.

Al cincilea val de imigranţi a început să sosească după evenimentele din 1989. Caracteristica lui principală este extrema lui diversitate atât sub aspectul vârstei, cât şi al profesiilor, cele mai multe intelectuale, mai mult de formaţie tehnică, dar şi unele legate de diverse meserii. Motivaţia acestui ultim val de imigraţie, deşi declarată predominant politică, rămâne - în esenţă - economică. Aceştia au continuat să se stabilească în centrele urbane deja menţionate mai sus, constituind un subiect distinct atât prin numărul mare, cât şi prin elementele unui profil psiho-social asemănător, care a jucat un rol important în mobilul dorinţei de a schimba tipul de societate.

Provinciile românilor din Canada

Prezenţa imigranţilor recenţi sau cetăţenilor canadieni de origine română în Canada nu se întâlneşte într-o distribuţie uniformă în această ţară, datorită, pe de o parte, caracteristicilor economice diferite de la o provincie la alta şi a specificului forţei de muncă venită din România, pe de altă parte. Provinciile în care se întâlnesc mai mulţi români sunt: British Columbia, Ontario şi Quebec.

British Columbia este cea mai vestică dintre provinciile canadiene, situată între Oceanul Pacific şi regiunea de nord a Munţilor Stâncoşi. Provincia este un platou înalt cu o climă aspră, puţin favorabilă agriculturii. În sudul ei este răspândită pomicultura şi viticultura. Fermierii din British Columbia, printre care se numără şi români, exportă fructe în provinciile învecinate, Alberta şi Saskatchewan. Alte activităţi sunt legate de minerit şi industria lemnului, provincia fiind unul dintre cei mai mari exportatori de lemn din lume. Foarte mulţi români au imigrat recent în ultimii 5-6 ani în această provincie, stabilindu-se cu precădere la Vancouver, capitala provinciei, majoritatea fiind de formaţie tehnică.

Provinciile răsăritene Ontario şi Quebec au acordat o importanţă mult mai mare dezvoltării industriei. Cu toate acestea, se găsesc ferme disponibile pentru că, de un număr de ani, există tendinţa de mutare a populaţiei anglofone în provinciile vestice, Saskatchewan şi Manitoba, locul lor fiind luat de fermieri francezi şi de imigranţi. Există un număr oarecare de români în nord-vestul provinciei Ontario, mai mulţi în sud în zonele din preajma lacurilor Erie şi Ontario. Dar numărul cel mai mare de români din aceste două provincii, care constituie majoritatea românilor din Canada în momentul de faţă, desfăşoară diverse activităţi legate în primul rând de sectorul tehnic urmat de cel al serviciilor. Ei s-au stabilit în oraşe ca Toronto, Windsor, Kitchener. Hamilton, Ottawa, Montreal.

În Ontario, sunt, de asemenea, mulţi ruteni şi evrei originari din România. Evreii s-au orientat spre diverse profesiuni liberale sau comerţ. Un număr important de evrei din România se mai află la Montreal. Acesta a fost în perioada interbelică un prosper şi important centru evreiesc care a cunoscut în timpul celui de al Doilea Război o perioadă de instabilitate ca urmare a unor atitudini şi manifestări antisemite. Astfel, mulţi evrei au fost siliţi să plece, printre care şi cei originari din România.

Toleranţă şi intoleranţă

Politica guvernamentală în ceea ce priveşte inserarea imigranţilor şi minorităţilor a evoluat în timp. În trecut au existat numeroase încercări de a asimila diversele populaţii canadiene la normele culturii britanice reprezentată pe atunci de majoritatea dominantă a ţării. În 1956, Guvernul federal canadian acceptă ideea că politica de asimilare nu a adus rezultate remarcabile şi decide adoptarea unei schimbări. În 1971 se proclamă politica de multi-culturalism. Acesta constituia cadrul politic care urma să delimiteze spaţiul posibil de evoluţie a unui imigrant în societatea canadiană menit să favorizeze doar integrarea, nu şi asimilarea.

Ar fi o eroare să considerăm Canada o ţară cu o populaţie omogenă sub aspectul toleranţei. În realitate, acesta este un subiect spinos şi complicat. Însăşi distanţele geografice creează diferenţele, într-un raport de directă proporţionalitate. Aceste diferenţe sunt cunoscute de cei care trăiesc aici, iar imigranţii le învaţă nu de puţine ori prin experienţe negative. Aşa se explică de ce aproape toţi imigranţii încep prin a se stabili în Toronto sau alte oraşe mai mici din împrejurimi, de preferinţă în provincia Ontario. În aceste locuri este o mai bună toleranţă faţă de imigranţi. Pe de altă parte, în aceleaşi locuri se concentrează o bună parte din activitatea industrială şi economică a ţării. Aceste două aspecte se condiţionează reciproc.

O ţară de imigranţi

În general, factorii care modelează toleranţa faţă de imigranţi sunt: regiunea geografică, originea etnică, religia, orientarea politică, convingerile personale. Aceşti factori asociaţi în proporţii diferite au format întotdeauna nivele diferite de toleranţă faţă de noii veniţi.

Canada este o ţară a cărei populaţie s-a constituit în principal prin imigrare. Pe parcursul întregii sale istorii, proporţia de imigranţi a fost în jur de 15-20%. Obiectivul politicii canadiene în privinţa fluxului de imigranţi este de 1% din populaţia naţională pe an, adică în jur de 250.000-300.000 de imigranţi.

În ultimii ani, sursa de provenienţă a imigranţilor s-a modificat progresiv. Până în anii â70 ei proveneau din Europa. În prezent, majoritatea imigranţilor, 60%, sunt din Asia, America Latină, Antile şi alte ţări în curs de dezvoltare. Nu trebuie pierdut din vedere numărul mare de imigranţi ilegali, studiul acestei categorii fiind mult mai greu de făcut.

Trebuie spus că în contextul mondial al migraţiei actuale, locul populaţiilor de origine română nu este unul central, ba dimpotrivă, ceea ce este firesc, ţinând cont de participarea numerică a românilor la demografia mondială, cât şi de lipsa unei motivaţii foarte consistente, ca urmare a unui nivel de trai cu mult mai bun decât în multe alte ţări.