Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Eugen Ionescu - teatru de succes, exil şi credinţă la Paris

Eugen Ionescu - teatru de succes, exil şi credinţă la Paris

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 07 Iun, 2021

Eugen Ionescu (1909-1994), unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români şi un mare dramaturg al veacului trecut, a organizat în Franţa emisiuni de radio la Marsilia despre România, a deschis Catedra Mihai Eminescu la Nisa și primul lectorat de limba română la Mont­pellier.

Eugen Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909, la Slatina, dar şi-a petrecut copilăria în Franţa, împreună cu sora sa, mama Marie- Thérèse Ipcar având cetăţenie franceză. În 1924, a revenit în România cu tatăl său (tot Eugen), urmând cursurile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, iar apoi a studiat Literatura franceză la Universitatea bucureşteană. Debutul l-a făcut cu poezii în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. Prin volumul de critică literară „Nu” din 1934 s-a impus în lumea românească literară, zguduind prin nonşalanţa şi judecăţile sale estetice modul de a percepe o operă literară.

În pragul celui de-al Doilea Război Mondial a plecat la Paris ca bursier, a lucrat o vreme ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy, iar din 1942 s-a stabilit definitiv în Franţa. În 1945, a trimis revistei „Viaţa românească” un articol intitulat „Scrisori din Franţa”, în care prezenta motivele plecării sale din ţară şi aducea critici regimului politic din România. Comuniştii nu i-au iertat acest lucru şi l-au judecat în lipsă. Curtea Marţială l-a găsit vinovat, considerând acel articol drept „ofensator pentru armată şi naţiune”. A fost condamnat la: 5 ani închisoare corecţională pentru ofensa armatei; 6 ani închisoare corecţională pentru ofensa naţiunii; 5 ani interdicţie corecţională. Curtea a decis să se facă demersuri pentru a se cere extrădarea condamnatului din Franţa, dar Franţa nu a dat curs cererii.

S-a căsătorit cu românca Rodica Burileanu, iar la 24 august 1944 s-a născut fiica lor, Marie-France Ionesco, cu un rol important în viața culturală a exilului românesc.

Din punct de vedere literar, Eugen Ionescu s-a impus definitiv în teatrul de avangardă, ajungând unul dintre cei mai mari dramaturgi, cunoscuţi şi apreciaţi în întreaga lume. Prima sa piesă de teatru, „Cântăreața cheală”/„La Cantatrice Chauve”, pusă în scenă la 11 mai 1950, la Théatre de la Huchette, la sugestia Monicăi Lovinescu, a avut un succes enorm, devenind cea mai longevivă piesă a micului teatru parizian. Între piesele sale cele mai cunoscute, jucate şi azi pe scenele de teatru ale lumii se află: „Lecția”, „Scaunele”, „Victimele datoriei”, „Ucigaș fără simbrie”, „Rinocerii”, „Regele moare”.

  În anul 1961, teatrul scris de Ionescu avea reprezentaţii în 35 de ţări. Începând cu 1964, au fost puse în scenă şi în România câteva dintre piesele sale, dar, din 1970, odată cu noul val de critici pe care le-a rostit public contra regimului politic de la Bucureşti, autorul Eugen Ionescu a fost interzis în ţară.

Dar viaţa lui Eugen Ionescu la Paris a însemnat, pe lângă marile succese din lumea culturală, o viaţă apropiată de românii din exil şi, în acelaşi timp, popasuri de reculegere şi rugăciune în Biserica românească „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris. Îşi nota în jurnalul său nişte lucruri care arată că era un om profund credincios: „A avea puterea să trăieşti moartea ca să nu mori: cu moartea pre moarte călcând! Cine merită să fie salvat? Cu naivitate zic că aş vrea să fiu salvat... dimpreună cu soţia, fiica, mama, mama soţiei mele, sora mea, cu tata, cu prietenii mei, cu duşmanii mei, cu lumea, lumea aceasta... pe care atât de mult aş vrea, cum o voia şi o spunea Peguy, s-o înalţ la cer”.

S-a stins din viaţă la 28 martie 1994, la Paris.

Citeşte mai multe despre:   Exilul romanesc  -   Eugen Ionescu