Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Expoziție „Culoarea, de la natură la țesătură”, la Vaslui
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui invită publicul, în data de 24 iunie 2022, în Sala „Arta” a instituției, la manifestarea deschisă cu ocazia Zilei Naționale a Iei, activitate concretizată prin expoziția de etnografie „Culoarea, de la natură la țesătură” și lansarea volumului intitulat „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” semnat de etnologul Marcel Lutic.
Expoziția pune în valoare folosirea culorilor obținute pe cale naturală în industria casnică a țesăturilor de interior, cu precădere culori obținute din scoarța și frunzele unor arbori sau din tulpina, frunzele și florile unor plante, ori întrebuințarea unor oxizi naturali. În egală măsură, cromatica acestor țesături tradiționale, realizată din culori obținute pe cale naturală, se încadrează ca îndeletnicire tradițională în categoria frumosului din existența țăranului român.
Cât priveşte volumul etnologului Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, acesta din urmă se constituie într-un reper pentru cunoașterea, studierea, înțelegerea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor.



.jpg)