Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Festivalul George Enescu, muzică și arte în tot orașul
Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie 2019 în mai multe locuri din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior. Pentru această ediție, organizatorii au ales ca temă centrală „Lumea în armonie”. Directorul artistic al Festivalului Enescu este Vladimir Jurowski. În afară de programul propriu-zis, există o serie de evenimente aflate sub umbrela festivalului care aduc împreună toate artele, dar și preferințe diverse ale melomanilor de toate vârstele. Acestea se vor desfășura în foarte multe locuri, ilustrând ideea că „festivalul e pretutindeni”.
De asemenea, începând cu 7 septembrie, în Piața Festivalului vor avea loc manifestări pentru publicul larg în diverse programe ce vor include proiecte pentru copii, quiz-uri muzicale, sesiuni de dans, concerte ale tinerilor artiști de la liceele de muzică, transmisiuni ale concertelor de la Ateneul Român, din cadrul Festivalului Internațional George Enescu.
Concertul From Classical to Jazz va avea loc în data de 9 septembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Național București. Va include o serie de creații vocale în premieră, inspirate de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, Dansurile românești de Bela Bartók, Sonata lunii de Ludwig van Beethoven, Air de Johann Sebastian Bach sau Canon de Johann Pachelbel. Împreună cu Teodora Enache, pe scena Teatrului Național din București vor urca Călin Grigoriu - chitară, Joca Perpignan (Israel) - percuție și, ca invitat special, Răzvan Suma - violoncel.
Enescu al Copiilor
Pe întreaga perioadă a festivalului, în zilele de sâmbătă și duminică, se va desfășura Festivalul Enescu al Copiilor, organizat de Opera Comică pentru Copii. Concertele prezintă în formă condensată, adaptată vârstei audienței (copii cu vârsta între 3 şi12 ani), marile lucrări interpretate în festival în aceeași seară. Programul muzical va dura aproximativ 30 de minute, va păstra temele centrale și va fi apoi explicat de muzicieni ai instituției organizatoare. Biletele pentru Festivalul Enescu al Copiilor sunt disponibile la Opera Comică. Programul reprezentațiilor de la Opera Comică: în fiecare zi de weekend, la matineu; detaliile se află pe site-ul Operei Comice pentru Copii.
Tururi ghidate prin București și ateliere de artă
Vor exista două tipuri de tururi, ambele gratuite - unul intitulat „Muzicieni în oraș - Pe urmele lui Enescu”, axat pe clădiri și locuri frecventate de muzicieni români, și „Bucharest Hidden Gems”, dedicat vizitatorilor români și străini, care va prezenta bijuterii arhitecturale, ascunse de obicei privitorului grăbit. Plecarea în explorarea orașului se va face de la statuia lui George Enescu de pe Bdul Magheru, în zilele de weekend, pe perioada festivalului. Înscrierea în tururi se poate face la hello@interestingtimes.ro sau la 0744.433.522. Turul „Muzicieni în oraș - pe urmele lui Enescu”: sâmbătă, ora 17:30 - tur pentru români și străini în limba română și engleză (31 august, 7, 14, 21 septembrie); duminică, ora 17:30 - tur pentru români - în limba română (în datele de 1, 8, 15, 22 septembrie); durata turului: 2 ore.
De asemenea, iubitorii de artă vor avea parte şi de ceva special în timpul marelui eveniment muzical de la București: „Ateliere deschise de artă - Festivalul e pretutindeni”. Va fi vorba de o călătorie în laboratoarele creației a peste 100 de artiști plastici români, asigurată în cadrul proiectului cultural Contemporanii, care va reprezenta o ocazie de a vedea spațiile de visare și de lucru ale artiștilor români, de a discuta și de a interacționa cu ei. Turul se face cu ajutorul unor microbuze și se va organiza în weekenduri. Informații se pot obține la www.ateliere.net și prin aplicația Ateliere.
Audiții și concerte alternative, aplicații
Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu, Muzeul Aman, Muzeul Vârstelor, Muzeul Mina Minovici. Programul este susținut de artiști români și străini, oferă o experiență muzicală intimă, este concentrat pe recitaluri și muzică de cameră.
Încă un proiect interesant este „Silent Simphonia”, în susținerea Raiffeisen Bank și a Librăriilor Humanitas, care oferă audiții ale unor piese din Festivalul Enescu, ediția 2017, în librării, spații de birouri și alte locuri publice.
Melomanii români și străini se vor putea bucura și de cinci scrisori inedite ale lui George Enescu, care vor fi prezentate în premieră și expuse în Rotonda Ateneului Român.
Cei obișnuiți cu aflarea rapidă a informațiilor, detaliilor și programului complet al festivalului vor putea folosi aplicația EnescuExperience, realizată în colaborare cu Samsung, care va oferi un ghid util al activităților din festival, al proiectelor asociate și al celorlalte experiențe conexe.
Carte despre viața sopranei Marina Krilovici
În timpul Festivalului Enescu va fi lansată cartea „Marina, Marina, Marina - Marina Krilovici”, de Alice Năstase Buciuta, apărută la Editura Cărțile Tango. „O carte despre Marina Krilovici nu putea fi scrisă decât de Alice Năstase Buciuta, ea însăşi convinsă că numai ce vine din dragoste merită trăit. O carte, aşa cum a dorit Marina Krilovici, prezentând succesul ca pe un lucru simplu, «vremurile tulburi» cu detaşarea unei fotografii decolorate de timp, şi amintindu-ne - ori de câte ori se întâmplă să uităm! - că iubirea a fost totul pentru ea, în timp ce vocea - acea magnifică voce de soprană lirico-spintă ce a strivit timp de trei decenii haloul celor mai importante teatre lirice cu timbrul ei insolit - doar un vehicul pentru însuşirile ei artistice”, a scris Luminița Arvunescu în prefața volumului. Marina Krilovici a fost prima concurentă româncă ce a obținut Premiul I la Concursul George Enescu, în anul 1964, și a făcut parte din juriul concursului reluat în țara noastră după Revoluție. A plecat din țară în anii comunismului. A căpătat aproape imediat cetățenie germană și a început o prodigioasă carieră internațională, fără să renunțe, însă, vreodată, la cetățenia română și la iubirea pentru țara natală în care a revenit ori de câte ori a avut posibilitatea. A fost căsătorită cu baritonul grec Kostas Paskalis și are doi copii, iar în prezent este profesoară la Opera Națională din Atena, orașul în care locuiește. Lansarea de carte va avea loc la standul Librăriilor Humanitas, pe 6 septembrie, la ora 19:30.