Foaierul expozițional al Muzeului de Istorie Suceava găzduiește, în perioada 17 decembrie 2024 - 15 ianuarie 2025, Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, ajuns la ediția a
Fotografii rare din colecția Bibliotecii Academiei Române
Biblioteca Academiei Române a organizat expoziția „Tehnici fotografice. Unicate și rarități din colecția Bibliotecii Academiei Române” cu scopul de a prezenta, atât fotografilor profesioniști, cât și vizitatorilor mai puțin familiarizați cu fotografia istorică și cu tehnicile de secol 19, imagini unicat din istoria fotografiei românești și universale, fotografii în original, pline de istorii și legende.
Expoziția cabinetului de stampe oferă vizitatorilor ocazia de a se întâlni cu cele mai valoroase elemente ale colecției de fotografii a Bibliotecii Academiei, alcătuită din peste 400.000 de imagini, pozitive, albume și clișee negative pe film și sticlă, calotipii, hârtie sărată, hârtie albuminată și dispozitive de tehnică fotografică. Astfel, vor putea fi admirate și analizate prima fotografie atestată în Principatele Române la 1848, și anume celebra calotipie semnată Carol Popp de Szathmári, dar și primele fotografii de război din lume realizate de același fotograf. Se regăsesc, de asemenea, în expoziție, componente de tehnică fotografică din secolele 19-20 din colecția personală a curatorului, cercetător și practician pasionat al fotografiei, Dragoș Andriana. Acesta este doctorand în domeniul tehnicilor fotografice al Universității Naționale de Artă din București și consideră că, „fiind vorba de un fond foarte extins de fotografie, selecția a fost dificil de făcut, dar în vremurile în care aproape orice locuitor al planetei are tehnologie fotografică de vârf în propriul buzunar și este bombardat cu mii de imagini zilnic, aceste fotografii care au străbătut timpul și au supraviețuit până astăzi, făcute cu tehnici primitive, acum greu de reprodus, sunt cu atât mai valoroase. Astfel, vor putea fi admirate și analizate primele fotografii de război din lume, cele șapte calotipii-portret aparținând lui Dimitrie Sturdza Scheianu, din 1852, imagini inedite ale Războiului de Independență de Franz Duschek, o serie originală de daghereotipii, între care portretul omului politic Nicolae Bălcescu, diverse perspective asupra comunității de aromâni realizate sub semnătura fraților Manakia”.
Spațiul expozițional pune în valoare și cele dintâi panorame ale Bucureștiului, surprinzând începutul urbanizării Capitalei, precum și celebrele fotografii cu Bucureștiul interbelic ale lui Nicolae Ionescu. Expoziția „Tehnici fotografice. Unicate și rarități din colecția Bibliotecii Academiei Române” rămâne deschisă până în data de 16 septembrie și poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 9-14. (A. D.)