Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Fresce de la Mănăstirea Văcărești la Palatul Suțu

Fresce de la Mănăstirea Văcărești la Palatul Suțu

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Cultură
Data: 14 Iulie 2020

Muzeul Municipiului București (MMB) este păstrătorul vestigiilor de la Mănăstirea Văcărești, care a fost demolată în decembrie 1984. Fresce din ansamblul monumentului sunt expuse la Palatul Suțu, în cadrul expoziției „Bucu­reștiul Medieval al familei Mavrocordat”. Totodată, în spațiul ex­po­zițional aveți ocazia să descoperiți povestea Bucureștiului din timpul domniei ctitorului ansamblului monastic Văcărești.

Expoziția realizată în jurul frescelor de la Văcărești reînvie ima­ginea Capitalei într-o epocă fascinantă, care a pregătit trecerea la modernitatea românească. În afara frescelor pot fi admirate icoane și obiecte de cult, piese de arheologie medievală, veșminte de epocă și accesorii, gravuri, documente, litografii, obiecte de artă decorativă, toate din colecțiile MMB, multe dintre ele prezentate chiar în premieră. Expoziția este o incursiune într-o lume pe care o poți cunoaște doar din cărți. 

Camelia Ene, istoric și critic de artă la MMB și curatorul expoziției, relatează că „vizitatorii au ocazia să vadă fresce de la Mănăstirea Văcărești, ridicată de primul domnitor fanariot Nicolae Mavrocordat, o persoană luminată, foarte cunoscută pentru colecția de cărți pe care o avea și pentru faptul că a ridicat locașuri de cult și le-a terminat pe cele pe care le-a găsit începute. Este interesant că domnitorii fanarioți au pus un accent deosebit pe culturalizarea maselor. Deși epoca domniilor fanariote este una zugrăvită de istorici în culori închise, epoca domniilor fanariote a însemnat păstrarea tradiției. Bucureștiul în care ne aflăm era capitală, o capitală recunoscută, în care s-a păstrat filonul nostru bizantin, medieval, în ceea ce privește credința, pentru că atunci când a fost ridicată Mănăstirea Văcărești au fost aduși meșterii care erau școliți la Școala lui Constantinos și astfel con­st­ruc­ția a fost o bijuterie a stilului brâncovenesc. Pe lângă fresce, în cadrul expoziției puteți admira icoane împărătești de la Mănăstirea Văcă­rești restaurate, Sfântul Arhanghel Gavriil și Sfântul Gheorghe”. 

Din patrimoniul MMB a fost scoasă la lumină și o carte veche, un Octoih care datează din 1730, un exemplar restaurat și pe care regăsim stema lui Mavrocordat. În călătorie prin Bucureștiul de odinioară veți admira gravuri de epocă, litografii și fotografii. Puteți descoperi Bucureștiul medieval al familiei Mavrocordat la Palatul Suțu, în cadrul expoziției deschise de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. 

(Alexandra Drugan)

Citeşte mai multe despre:   Muzeul Municipiului Bucuresti  -   expozitie  -   Palatul Șuțu