Grigore Nandriş, un slavist în spaţiul britanic

Un mare om de cultură român exilat în Marea Britanie a fost Grigore Nandriş (1895-1968), diplomat şi om politic pentru o scurtă vreme, dar mai ales un respectat profesor universitar la Londra şi un mare specialist în literatură veche.

Grigore Nandriş s-a născut la 17 ianuarie 1895, în satul Mahala, Bucovina. Ca toţi tinerii din vremea sa, a luptat ca voluntar în armata română în timpul Primului Război Mondial, iar apoi şi-a continuat studiile. A absolvit Fa­cultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București, specializându-se în filologie slavă și indo-europeană la universităţile din Viena și Cracovia. Şi-a obţinut doctoratul cu teza „Aspecte verbale în Evangheliarul slav de la Putna”. Apoi a primit burse în Franţa şi a devenit profesor la Universitatea din Cer­năuţi, între 1926 și 1940.

În 1937 s-a căsătorit cu fiica unui universitar din Irlanda, care venise în România pentru stu­dii de etnografie. Istoricul Georgeta Filitti aminteşte într-un articol despre apartenenţa lui Nandriş la disidenţa liberală condusă de Gheorghe I. Brătianu. Universitarul bucovi­nean a fost trimis în 1940, şi graţie relaţiilor sale cu lumea irlandeză, la Londra spre a căuta o persoană potrivită pentru funcţia de consul român la Dublin. 

Războiul şi pierderea Bucovinei natale l-au surprins acolo, aşa că nu s-a mai putut întoarce acasă. „În primul an de exil, profesorul, cu disperarea omului pentru care totul e pierdut, notează: «Stau aici ca într-o închisoare ale cărei cătuşe le simt că mă strâng tot mai mult din zi în zi»”, consemna jurnalista Maria Toacă într-un articol din ziarul „Crai Nou”. Pregătirea sa academică i-a permis să acceadă în mediul universitar londonez, astfel a devenit lector de limba română la Școala de studii slavone și sud-est europene din Londra, unde s-a titu­larizat în 1945, predând o vreme la Oxford, şi din nou la Catedra de filologie slavă comparată la Londra.

Despre condiţia de exilat român şi despre problemele grave din ţările sovietizate a vorbit în emisiuni la Radio Europa Liberă şi a scris în publicaţiile englezeşti sau româneşti, fiind şi preşedintele Asociației publiciștilor români din spaţiul britanic. Din fericire pentru el, plecase din ţară cu soţia şi fiul, însă ceilalţi membri ai familiei au avut mult de suferit de pe urma regimului sovietic. Sute de oameni din satul natal au fost trimişi în Siberia sau omorâţi. Sora sa, Aniţa Nandriş-Cudla, a fost şi ea depor­tată la Cercul Polar, de unde s-a mai putut întoarce abia după 20 de ani. Povestea suferinţe­lor şi-a scris-o, simplu, în cartea „20 de ani în Siberia. Amintiri din viaţă”.

Calităţile de scriitor şi de om de cultură i-au fost recunoscute lui Nandriş nu numai de elita britanică, ci şi de comunitatea românilor din spaţiul britanic. În acelaşi timp, a fost mereu în strânsă legătură cu toţi marii intelectuali din exilul francez, continuând să publice lucrări de lingvistică, dar şi eseuri pe teme culturale şi istorice. Câteva dintre volumele publicate după stabilirea la Londra sunt: „Începuturile culturii slave în spațiul românesc” (1947), „Texte și glose românești în Biblioteca Bol­de­iană din Oxford” (1953), „Exilați români în Ru­sia în secolul al XVIII-lea” (1953), „Falsificarea istoriei și barbarizarea culturii româ­nești” (1956), „Încă un portret al lui Mihai Vitea­zul”, „Întâlniri cu Brâncuși” (1963), „Tema lui Dra­cula în literatura europeană” (1967).

A publicat la Londra şi un manual de limba română pentru studenții englezi, care a fost multă vreme reeditat, şi a colaborat cu articole despre români la faimoasa „Enciclopedie bri­tanică”. În ultimii ani de viață s-a ocupat de arta neobizantină din Bucovina. 

A încetat din viaţă la 2 martie 1968. Fiul său, John Nandris, este un arheolog vestit în Marea Britanie, cunoscător a 12 limbi străine, membru în cele mai prestigioase foruri de gen, specialist în etno-arheologia statelor est-europene.