Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
„Icoana ortodoxă - lumina credinței”
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) găzduiește ediția a XI-a a expoziției Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizată de Patriarhia Română, în parteneriat cu MNS. Evenimentul are ca obiectiv general păstrarea tradițiilor religioase și culturale, prin punerea în valoare a talentelor în pictura bisericească.
Ediția din acest an a Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței” a cuprins trei secţiuni: icoană pe lemn, frescă pe panou și miniatură și s-a înscris în seria manifestărilor dedicate anului 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Icoanele, frescele și miniaturile au fost realizate în stilul artei de tradiție bizantină, concurenții fiind încurajați să nu realizeze simple copii, ci să sintetizeze într-un limbaj propriu diferitele epoci ale picturii bizantine și, în aceeași măsură, să urmărească interpretările date de școlile picturale românești. Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal Sectorul cultură și patrimoniu religios, a făcut parte din echipa de organizare a concursului și afirmă că „expoziția este o comoară culturală, datorită tehnicilor și temelor abordate. Această manifestare culturală promovează arta religioasă autentică de tradiție bizantină, evidențiază rolul icoanei și al rugăciunii în viața Bisericii și al credincioșilor și încurajează iconarii și pictorii bisericești în misiunea lor de mărturisire a dreptei credințe”.
Aurelia Cosma, cercetător și etnolog la MNS, consideră că „parteneriatul cu Patriarhia Română reprezintă o onoare pentru muzeu și, totodată, un prilej de a scoate în evidență frumusețea satului românesc, cu specificul său. De fiecare dată când văd o icoană mă gândesc la viața sfinților și la legătura cu Dumnezeu. Cred că icoana este o predică tăcută. De la an la an, lucrările din cadrul concursului sunt din ce în ce mai valoroase și este greu pentru juriu să le aleagă pe cele mai bune”. Expoziția poate fi vizitată până în data de 31 iulie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A. D.)