Invitaţie la rugăciune alături de îngeri

Dăruire harică, gest înălţător, împărtăşire tainică, ar fi doar câteva cuvinte care ar caracteriza arta Silviei Radu, ce ne călăuzeşte mereu într-o "Grădină cu îngeri", nume deja statornicit în expunerile sale temporare, de data aceasta găzduită pe simezele sălii "Ion N. Angelescu" din cadrul ASE-ului (intrarea dinspre Căderea Bastiliei), până pe 15 ianuarie 2011.

Panouri pline de culoare şi exuberanţă cromatică sunt străjuite de îngeri şi sfinţi, în imediata vecinătate. Silvia Radu pictează sau sculptează în relief sau basorelief "Roiuri de îngeri", pe care-i vede apropiaţi de oameni, aşa cum apar şi în scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul. În calitate de mijlocitori, îngerii transmit în chip tainic lumina dumnezeiască şi încheie toate ordinele minţilor cereşti.

Îngeri, Sfinţi, grădini ale Raiului

Pentru că totul este rânduit şi orânduit în ierarhii, cei mai dumnezeieşti trebuie să introducă în taine pe cei mai de jos şi să fie călăuzitori în apropierea de Dumnezeu în iluminare. Cei ce aparţin unui grad inferior se împărtăşesc de lumina dumnezeiască prin mijlocirea celor ce aparţin primului grad, aşa cum Îngerii primesc lumina dumnezeiască de la Arhangheli, această treaptă este întoarsă spre Începutul cel mai presus de fiinţă, întipărindu-se de El şi unindu-se cu El în Începătorii. A doua triadă a puterilor inteligibile - Domnii, Puteri, Stăpânii - este mai presus de lume şi de spirit, dar mai departe de dumnezeire decât Tronurile, Heruvimii şi Serafimii - sau prima ierarhie asemănătoare dumnezeirii -, văzătoare nu prin simboluri, ci prin arătare pură, statornicită într-o sfinţenie desăvârşită, şi înălţându-se spre contemplarea dumnezeirii fără mijlocitori, prin împărtăşirea nemijlocită de cunoştinţa din luminile ce îndumnezeiesc. Cu evlavie, Silvia Radu se apropie prin arta sa de ilustrări ale îngerilor, pe care-i pune laolaltă cu Sfinţii. Alteori, heruvimii şi serafimii prind contur în lucrările ei, devenind peceţi ale îndumnezeirii.

Deseori, grădinile Silviei Radu nu sunt populate, ele doar rememorează grădinile Raiului într-un illo tempore. Pete mari de culoare se înscriu într-o compoziţie echilibrată ce amintesc de cézannianul Sainte-Victoire. Dacă artistul francez caută să surprindă în zeci de tablouri modul în care lumina caldă din Provence construieşte forma muntelui, Silvia Radu cercetează locurile însorite ale falezei din Vama Veche pe care o ilustrează în nenumărate rânduri. Exuberanţa culorii apropiată de expresionism dovedeşte că la artista noastră totul este plin de încântare şi de o bucurie a existenţei şi a fiinţei. Parcă desprinse din cadrul Kaliacrăi, stâncile reci sunt inundate de lumină şi culoare diafană, mult asemănătoare cu "Peisajul marin" al lui Th. Sion. Orice fel de pesiaj ar alege penelul său, din România sau de aiurea, imaginea este impregnată de energia naturii, fără a surprinde acel pitoresc imediat, specific locului, ci mai mult marşând pe o imagine arhetipală a peisajului.

Valeriu Gafencu, un mărturisitor al lui Hristos

Îngerii din ghips se profilează pe fundalul pictural al tablourilor. Ei ţâşnesc practic din orice colţ al încăperii, iar fiecare floare sau om întruchipează un înger. Pânze mari cu scene din Facerea amintesc de incidenţa păcatului strămoşilor noştri, Adam şi Eva, eludaţi de forma carnală, deveniţi simbol al neascultării poruncii divine. Pictate în anii â80, ilustraţiile minimaliste ale protopărinţilor noştri pot fi citite şi ca metaforă a sistemului anilor aceia în care era propagat ateismul. Cu o credinţă profundă şi cu un ataşament faţă de neamul românesc, Silvia nu ezită să amplaseze, nu întâmplător, portretul lui Valeriu Gafencu alături de pânzele anterior amintite şi de schiţa unui soldat tabist din Piaţa Palatului, surprins între 21 şi 23 decembrie 1989. Valeriu Gafencu, cel care vorbea în închisorile de la Târgu Ocna şi Piteşti de Taina Botezului, pentru care numai curăţirea lăuntrică acorda sens vieţii prin practica rugăciunii inimii împărtăşită celor din celulă, a convertit pe mulţi prin mărturisirea lui Hristos ca unic Adevăr. Cu suprafeţe jucate, uşor spre gestul rodinian, portretul lui Gafencu se conturează într-un spaţiu tainic al mărturisirii de credinţă. Considerat duşman al neamului şi al sistemului, a fost închis şi torturat până când şi-a dat ultima suflare, în februarie 1952, şi a rămas cunoscut ca Sfântul închisorilor (numire instituţionalizată de monahul Nicolae Steinhardt).

Un discurs artistic estetic şi etic

Memoria retinei artistei reţine portrete, peisaje, compoziţii care sunt despovărate de materie pentru a via în duh. Silvia nu pictează, nu sculptează, ea doar modelează existenţe care se împărtăşesc de Providenţa divină, pentru că numai răul - aşa cum spunea părintele Ghelasie de la Frăsinei (amintit în deschiderea vernisajului), citându-i pe Sfinţii Părinţi - este lipsit de subzistenţă-, fiindcă nu se împărtăşeşte de El. Prezenţa lui Dumnezeu se face simţită în lucrările ei, parcă amintind de teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a Sfântului Grigorie Palama, care afirmau existenţa dumnezeirii în toate, prin lucrările sau energiile Sale necreate, deosebite de fiinţa Sa. Această aducere la existenţă se face prin paragein, după Sfântul Dionisie Areopagitul, şi se ridică spre Dumnezeu prin darurile ulterioare, mişcare numită proodoi. Discursul artistic iniţiat de Silvia este estetic şi etic în acelaşi timp. Sublimul şi diafanul conturează lumea propusă de ea şi invită la rugăciune, spre desăvârşire, în Postul Crăciunului.