Istoria unei expoziții istorice

25 octombrie 1917 (7 noiembrie pe stil nou). În Rusia, bolșevicii preiau puterea cu forța. Se instaurează primul stat comunist. Încă din primele zile, ca și în anii care urmează, sunt vânați, încarcerați, deportați sau executați toți cei care se opun noului regim.

1933. Începe Marea Epurare, care se soldează cu excluderea din partidul comunist rus a 400.000 de membri despre care se considera că nu sunt suficient de devotați cauzei.

1936. Marea Epurare se transformă în Marea Teroare: în total, 700.000 de oameni, mulți cu funcții în partid, în NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, echivalentul sovietic al Securității române) și în structurile administrative, sunt executați fără a fi judecați.

1989. Comunismul cade oficial în statele‑satelit ale URSS.

26 decembrie 1991. URSS încetează să mai existe, prin declarația nr. 142‑H a Sovietului Suprem, care recunoaște independența a douăsprezece republici ale fostului imperiu comunist.

În anii următori se deschid o parte dintre arhivele PCUS, NKVD și KGB (urmașul NKVD).

Anii 2000. Fotograful polonez Tomasz Kizny găsește în fostele arhive sovietice fișele celor executați în timpul Marii Terori și decide să publice o parte dintre fotografiile lor într‑un album intitulat Marea teroare din URSS (1937‑1938), apărut în 2013 la editura pariziană Noir et blanc. Este vorba de fotografii făcute cu câteva zile, uneori cu câteva ore sau chiar minute înainte de executarea acelor oameni, profesori universitari și analfabeți, tineri și bătrâni, comuniști și apolitici, evrei și preoți ortodocși...

Pictoriţa franţuzoaică Madeleine Melot este impresionată de volum, alege 25 dintre fotografii, le transformă în portrete pictate şi, în 2019, deschide cu ele la Cluny o expoziţie în memoria prietenului ei franco‑polonez Jacques Rossi, care supraviețuise timp de 20 de ani în gulagul sovietic (după ce fusese agent al Cominternului!), dar și a tuturor victimelor Marii Terori.

Decembrie 2024. Aflând de la Thierry Wolton (jurnalist, scriitor, istoric și profesor) despre Memorialul Sighet, Madeleine Melot îi oferă acestuia cele 25 de tablouri, considerând că e cel mai bun loc în care ar putea să se afle.

Ianuarie 2025. Află că Memorialul Sighet a acceptat donația și‑i mulțumește pentru ea. La scurt timp, moare. Soțul ei, Pierre Gairret, declară într‑o scrisoare către instituția română că artista nu putea primi o veste mai frumoasă pe patul de moarte.

4 aprilie 2025. La sediul reprezentanței bucureștene a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței are loc vernisajul expoziției „Ultima privire - Sub gloanțele comunismului”. Vorbesc Ioan Boca și Ana Blandiana din partea gazdelor, Liviu Sebastian Jicman, directorul Institutului Cultural Român, partener al Memorialului în proiectul expoziției, și istoricul Armand Goșu, care a mărturisit că l‑a descoperit aici, printre victime, fără să fi știut asta înainte, pe decanul Facultății de Istorie moscovite din vremea terorii, facultate la care cercetătorul român și‑a susținut, peste ani, doctoratul în istoria Rusiei!

La rândul ei, Ana Blandiana a ținut să explice rostul unei asemenea expoziții în zilele noastre: „Tot ceea ce se întâmplă are legătură cu ce a fost!”

Cât despre tablouri în sine, inclusiv notele care le însoțesc, ar fi imposibil de descris - ele trebuie văzute, acolo, pe simezele din strada Jean Louis Calderon, nr. 66, București. Nu le veți putea uita!