Kitsch-ul – corpul străin din interiorul artei

În domeniul artei, kitsch-ul a apărut iniţial sub forma obiectelor ce imitau operele, îndeosebi pe cele cunoscute şi apreciate, așa cum se întâmpla în Grecia antică, statuile sculptate de artişti renumiţi ai vremii erau reproduse în materiale ieftine de către tineri discipoli. Totuși, acestea nu erau declarate kitsch, deoarece scopul creării lor era unul pedagogic, şi nu decorativ sau de suscitare a unor emoţii plăcute, cum este cazul obiectului kitsch contemporan.

În perioada gloriei detaliului şi a ornamentului din timpul Barocului (secolele 16 și 17) şi al Rococoului (stilul burgheziei din secolul 18) s-au creat premisele formale pentru obiectul cu scop pur decorativ, regăsit din plin în casele burghezilor de secol 19 ca semn al statutului social. Aspiraţia burgheziei pentru afișarea statutului social prin obiecte, dar și dezvoltarea industriei au favorizat producerea în serie a obiectelor decorative și/sau utilitare, realizate din materiale ieftine, accesibile masei tot mai extinse de consumatori.

Romantismului din secolul 19 i se impută excesul de sentimentalism amestecat cu nostalgie şi idilism regăsit în pseudoarta de mai târziu. „Kitsch-ul nu poate fi aplicat la nimic precis înainte de sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19”, de unde reiese că atât terminologic, cât şi conceptual kitsch-ul este „esenţialmente modern”, scria M. Călinescu. Acesta mai spunea că putem privi kitsch-ul drept „o ipostază banalizată a romantismului”.

Romantismul a reprezentat şi prima formă de avangardă din modernism, care a dat peste cap principiile artei clasice. Acest curent a adus cu sine relativizarea standardelor de gust şi mai ales a accepţiunii frumosului în artă (frumos poate fi de acum încolo şi ceea ce înainte se considera urât), a statutului artistului în societate, a raportării artistului faţă de artă şi de opera sa. Accentul pus pe exprimarea sentimentului, a pasiunilor şi pe exteriorizarea părţilor întunecate ale fiinţei umane a deschis calea diverselor modalităţi de evadare estetică.

Transformarea accepţiunii frumosului începută prin Romantism a culminat cu avangardele secolului 20, care au dat şi mai mult avânt producătorilor de kitsch de a-şi ridica propriile produse la statutul operelor de artă. Miza artei nu a mai fost doar frumosul, ci o anumită problematizare. Frumosul a devenit din scop mijloc.

Aproape totul, fie formă de expresie artistică, fie obiect de sine stătător, a ajuns să stea sub semnul unei potenţiale opere de artă. Până şi obiectele produse industrial, din sfera imediată a cotidianului, au fost ridicate la rang de artă sub denumirea de ready-made prin plasarea unui context obiectual plin de semnificaţii şi prin plasarea într-un cadru adecvat – muzeul sau galeria de artă.

Odată cu negarea vechiului concept de artă şi de frumos, singurul criteriu de acceptare şi de recunoaştere a unei creaţii a devenit aprecierea criticilor sau prezenţa acelei creaţii într-un muzeu sau galerie de artă. În aceste circumstanţe arta ajunge să existe mai mult pentru sine – arta pentru artă - şi să fie luată în seamă şi admirată doar de iniţiaţi. Totuși, omul a demonstrat că nu-şi poate concepe viaţa în afara artei, a frumosului, a creaţiei, indiferent dacă se numesc pseudoartă, frumos inautentic sau artă produsă industrial, într-un cuvânt, kitsch.

Frumosul industrial

Un impact puternic asupra conservării cultului kitsch-ului îl are „surogatul”, pe care Gh. Achiţei îl defineşte „un produs realizat industrial din materiale necostisitoare, prezentând sub aspectul coloraţiei, granulaţiei, mirosului sau gustului, asemănări cu cele scumpe, chemat să înlocuiască pe piaţă un produs de calitate superioară, care ori nu se găseşte, ori – dacă se găseşte – nu e accesibil tuturor cumpărătorilor din cauza preţului său ridicat”. Surogatele pretind a concura arta, dar, în fond, scopul lor este acela al oricărui obiect kitsch: de a produce emoţii plăcute şi de a se vinde. Estetica surogatului alcătuieşte în cea mai mare parte estetica kitsch-ului: narativism facil, dulcegărie, anecdotică licenţioasă, implicaţii morale negative, alterarea gusturilor.

Surogatului îi urmează gadget-ul, un obiect industrial, ­inutil, cu valoare ludică, fără a putea fi asimilat jucăriei care are funcţie simbolică, deşi se aseamănă cu ea ca mod de prezentare. Exemple de gadget-uri sunt brelocurile sau pixurile fantezie.

Obiectul artizanal

La limita dintre obiectul industrial şi obiectul artistic (opera) se interpune obiectul artizanal care, prefăcându-se în liant între tradiţie, trecutul cultural al unui popor, şi spaţiul obiectelor manufacturiere şi industriale cu scop decorativ, vrea să se impună ca obiect artistic. Inovaţiile pe care meşteşugarii le aduc acestui gen de artă decorativă împing obiectul artizanal spre kitsch. Apoi, decontextualizarea, depărtarea de scopurile utilitare originale, transformă obiecte precum farfurii de lut pictate, linguri de lemn etc. în obiecte kitsch.

Aşadar, odată cu kitsch-ul, frumosul devine echivalent cu plăcutul, dar şi cu facilul, confortabilul pentru spirit şi trup. Trăirea în planul aspiraţiilor superioare implicată de contemplarea operei de artă se transferă asupra suscitării simţurilor prin stimuli de tot felul. Kitsch-ul este „arta” care se adresează simţurilor, iar nevoia de frumuseţe se converteşte în nevoia de a simţi cât mai multă plăcere la nivelul perceperii formelor.

De aceea, cel care gustă kitsch-ul nu poate fi decât hedonistul, ahtiatul după divertisment ca unic mijloc de petrecere a timpului liber ivit datorită tehnologiei care îl scuteşte de eforturi de tot felul. Hedonistul este exponentul tipic pentru cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea dresat de cultura divertismentului şi de cultura media doar să consume la nivel fizic sau intelectual „lucruri” facile şi „predigerate”.