„La Sâmedru, Dumnezeu încuie pământul“

Sărbătoarea de toamnă cea mai importantă în tradiţie este închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut ca Izvorâtorul de Mir. Se mai numeşte popular Sumedru sau Sâmedru (termen de origine latină de la Sanctus Demetrus). Temeiul cultului acestuia este în faptul că Sfântului Dimitrie, se spune, "e cel mai "socotit" de popor", adică mai preţuit, "ca mai plăcut lui Dumnezeu". Unele mărturii populare în acest sens sunt izvorâte din viaţa sfântului, transmise în tradiţie, probabil, de la sinaxarul care se citeşte la slujba sărbătorii, sau de la acatist, pentru că amintesc de faptul că el se cinsteşte "pentru că a omorât pe Lie", şi "că e biruitor în oaste" (informaţia nu este destul de exactă, Nestor fiind biruitorul lui Lie, dar poporul a reţinut că ajutorul a venit din puterea Sfântului Dimitrie). De asemenea, ca o influenţă a troparului, Sfântul Dimitrie este socotit apărător de fiare şi alte primejdii.

Sărbătoarea are o legătură de tradiţie cu evoluţia calendaristică a naturii, pentru că înseamnă un moment al toamnei considerat final pentru vegetaţie, în general. Se crede în popor că "la Sâmedru, Dumnezeu încuie pământul", ceea ce, în alţi termeni, exprimă faptul că viaţa vegetală s-a retras în pământ care de acum începe să se răcească, pregătindu-se pentru perioada de iarnă. Ca urmare a acestei credinţe, s-a născut datina de a face foc în ajunul sărbătorit, numit focul lui Sumedru, practică ce are semnificaţia întârzierii toamnei, adică să dea căldură pământului care trece spre sezonul rece. Focul se aprinde când trag clopotele la biserică, de Vecernie, şi la el participă toată colectivitatea care aduce ofrande (colăcei unşi cu miere, fructe, covrigi), pe care le împart copiilor. Practica este evident influenţată şi de Moşii de Sfântul Dumitru şi este închinată sufletelor morţilor care, ca şi în alte momente calendaristice de pomenire (mai ales primăvara), se spune că aşteaptă ofrandele celor vii. Chiar focul care se face are o legătură cu credinţa schimbării timpului la echinocţii, fapt ce influenţează concepţia populară asupra morţilor. Biserica nu a respins acest mod de exprimare rituală a credinţei pe care oamenii o au cu privire la morţii lor, cu toate că el nu corespunde întru totul învăţăturii noastre ortodoxe despre starea sufletelor după moarte, dar se întemeiază pe aceeaşi idee generală a vieţii veşnice. (dr. Nicolae Cojocaru)