Lucian Bădescu, un erudit la Paris

Lucian Bădescu a fost una dintre personalităţile mar­­cante ale exilului li­terar din Franţa, dar astăzi, în Ro­mâ­nia, este aproape necunoscut. Cel puţin, publicului larg.

Datele biografice din prima pe­rioa­dă a vieţii lui Lucian Bădescu prezintă unele lacune. S-a născut, se pare, în 1910, la Crevedia. Se cunoaşte însă cu precizie faptul că a fost coleg cu Eugen Ionescu la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Şi-a urmat apoi studiile la Facultatea de Litere din Capitală şi a fost numit profesor la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Acolo i-a fost profesor lui Virgil Ierunca. Pentru el şi colegii săi, Bădescu era „un adevărat zeu”, după cum nota acesta în jurnalul său. Recunoş­tinţa elevului era mai ales pentru ştiinţa profesorului de a stârni în elevi interesul pentru literatura universală şi mai ales pentru cea franceză. Lucian Bădescu a emigrat la Paris, astfel încât, în 1938, s-a înscris pentru un an la École Pratique des Hautes Études. A beneficiat apoi de o bursă acordată de Şcoala Româ­nă de la Fontenay-aux-Roses, aflată în apropierea Parisului.

Eseistul Alexandru Sereş, care a făcut serioase cercetări la Paris pe urmele lui Lucian Bădescu, consi­deră că acesta a jucat un rol important în obţinerea de către Emil Cioran a unei noi burse la Paris de la Şcoala Română, pe care filosoful a primit-o începând cu toamna anului 1942 şi până în 1946. În perioada războiului, Lucian Bădescu a fost corespondent al revistei Timpul de la Bucureşti, după cum mărturiseşte Virgil Ierunca, aflat în acea vreme gazetar la Bucureşti. Conform acestuia, articolele trimise de Bădescu de la Paris erau scrise într-o franceză desăvârşită, traducerea lor în ro­mâ­nă fiind realizată chiar de fostul elev, Ierunca. Bădescu a publicat şi în presa franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, i-au apărut un articol despre Constantin Brâncuşi în revista Comoedia, în 1942, un articol despre Mihai Eminescu, la 16 ianuarie 1943, precum şi o serie întreagă de articole despre cultura şi spiritualitatea româneas­că. De asemenea, el a publicat prime­le texte în franceză despre Emil Cioran. În presa franceză publica sub numele Luc Badesco.

O trăsătură definitorie a lui Bă­descu a fost erudiţia sa uluitoare, remarcându-se ca un istoric literar de prim rang prin descoperirea unei alte variante a poemului „Florile răului” al lui Charles Baudelaire, descoperire care a făcut vâlvă în rândul specialiştilor francezi, fiind adesea citată în cărţile despre celebrul poet. Datorită acestui fapt, i s-a oferit un post de cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, reuşind astfel să lucreze la teza sa de doctorat. Erudita teză i-a adus ulterior postul de profesor de litera­tură franceză la Universitatea Sorbona. A devenit astfel primul român profesor de literatură franceză la prestigioasa universitate.

Avea o fire temperamentală şi se purta neconvenţional. Monica Lovinescu scria în memoriile sale: „Când şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona, La Génération poétique de 1860, contrazicând tezele general admise, îşi admonesta profesorii din juriu - atitudine fără precedent într-o astfel de ceremonie. (...) Luc avea prieteni în juriu şi îi tutuia ca la cafenea, replicând cu violenţă la orice observaţie. În pauză, a trebuit să-i atragem insistent atenţia. Nu-mi amintesc să se fi cuminţit nici în partea a doua. A fost o susţinere me­morabilă prin atitudinea scan­da­loasă a doctorandului. Dar şi prin ori­ginalitatea ideilor sale ce sfârşeau prin a se impune” („La apa Vavi­lo­nului”, Humanitas). Remarcabil este că teza lui de doctorat avea, contrar uzanţelor, 1.400 de pagini!

La rândul său, Virgil Ierunca considera (în jurnalul său) că lucrarea de doctorat a fostului său profesor era „romanul unei generaţii, asigu­rând trecerea dintre un moment fast al trecutului şi un moment şi mai fast al viitorului”. De altfel, Virgil Ierunca i-a dedicat pagini de o mare frumuseţe în jurnalul său, făcându-i un portret strălucitor lui Lucian Bădescu, care i-a fost nu numai un profesor bun, ci şi un ajutor în perioada când şi el a emigrat în capitala Franţei.

La Paris, Bădescu s-a aflat în anturajul lui Mircea Eliade în perioada când acesta a editat prima revistă a exilului, Luceafărul, şi a fost prezent la unele şedinţe redacţionale. Tot în acea vreme a participat şi la şedin­ţele cenaclului literar de la cafeneaua Corona. În revistele exilului a scris în special despre membrii generaţiei ’27: Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu. De altfel, Bădes­cu a tradus primul volum din jurna­lul lui Eliade, care a apărut la celebra editură Gallimard în 1973, cu titlul „Fragments d’un journal”.

Lucian Bădescu a încetat din viaţă în anul 1979.