Mărturii populare despre Sfântul „făcător de bine“

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae este de mare popularitate, atât pentru faptul că se celebrează sfântul cu renumele de cel bun şi blând, cât şi pentru minunile cu un larg ecou peste timp, a căror amintire este păstrată şi în tradiţiile noastre populare.

Informaţiile folclorice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, consemnate la B.P. Haşdeu şi T. Pamfile, îl prezintă ca pe un sfânt mare "ca mai plăcut lui Dumnezeu", "cel mai mare pe apă şi pe uscat". În Transilvania poartă şi numele popular de Sîn-Nicoară sau Sî-Micoară, care se spune că veghează "poarta cerului". Prin Bucovina se crede că este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care: "stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui, şi că în noaptea de către Sfântul Vasile, Dumnezeu şi cu Sfântul Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori".

"Milostiv şi grabnic ajutător"

Tradiţiile îl caracterizează frecvent ca "făcător de bine şi de minuni", "milostiv şi grabnic ajutător", de unde e numit "bogatul şi milostivul", pentru că ajută pe cei săraci, pe văduve şi orfani, în general pe toţi cei oropsiţi. De la faptul că Sfântul Nicolae a ajutat în vremea sa trei fete sărace, se crede că dă noroc şi ajutor fetelor necăjite, "pe care le mărită" şi le înzestrează.

Unele mărturii populare îşi au sorgintea în salvarea în chip minunat a unui marinar căzut în apă de pe puntea corăbiei, care s-a rugat în acel moment sfântului şi s-a trezit viu şi nevătămat iarăşi pe vas. De aici Sfântul Nicolae este cunoscut ca păzitorul corăbierilor. Informaţiile folclorice mai vechi spun că el îi păzeşte, îi ajută, îi apără de primejdiile de apă şi de înec. Ca urmare, a fost ales patronul marinarilor, atât în Răsărit, cât şi în Apus.

E vremea de colindat

Trăsătura cea mai proeminentă a personalităţii sfântului, cu larg ecou până astăzi în tradiţia poporului, o constituie bunătatea lui darnică. Se crede că, asemenea lui Moş Crăciun, Sfântul oferă, de ziua lui, daruri copiilor. De aici şi denumirea de Moş Nicolae. Asemănarea personajelor a făcut ca şi sărbătoarea de Sfântul Nicolae să fie considerată ca prevestitoare a sărbătorilor Crăciunului, nu doar calendaristic, ci şi prin unele datini. Spre exemplu, prin Bihor se umblă cu colinda. Un text compus într-un mediu de influenţă bisericească arată astfel:

"Bucură-te Nicolae Sfinte

Celor lipsiţi, îndurat părinte,

Îndreptător de credinţă,

Ajutor la neputinţă:

Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.

Tu eşti lumina văduvelor,

Apărătorul săracilor,

Cuvioase îndurate,

Înţelepte minunate,

Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.

Mira Sfinte bine te cinsteşte:

Minunile tale le slăveşte.

Niceea te preamăreşte

La tot neamul te vesteşte,

Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae."

Tudor Pamfile a publicat, în "Sărbătorile la români" (1914), trei variante de colinde din Ardeal, în care se vorbeşte despre rosturile Sfânt Nicoară pe ape, la care se adaugă un fragment de bocet, care-l pomeneşte, şi unul de rugăciune din popor.

Viii şi morţii laolaltă

În povestirile legendare despre Sfântul Nicolae, culese şi publicate de T. Pamfile din regiunile Suceava, Olt, Tecuci şi Argeş, se aminteşte mai ales că sfântul era corăbier, probabil, ca influenţă de la salvarea marinarului (după cum am amintit), iar unele vorbesc, cu aceeaşi emulaţie, despre faptele sale de ajutorare.

Considerată o sărbătoare semnificativă şi pentru a pomeni morţii, în această zi femeile duc colivă la biserică, fac pomeni şi praznice. O tradiţie spune că din această colivă fetele iau pentru aflarea ursitului. Prin unele părţi ale Bucovinei a rămas obiceiul ca a doua zi de Sfântul Nicolae să se facă praznice pentru cei morţi de moarte năprasnică (înecaţi, mâncaţi de lupi etc.), precum şi pentru cei plecaţi în lume şi consideraţi morţi.

În Ardeal, scrie, în anul 2002, Marius Dan Drăgoi, în localitatea Alunişul (Găureni), sărbătoarea "se ţine pentru bidigănii" (animale sălbatice), iar "dacă află vreme moale, întăreşte, dacă află tare, înmoaie". În satul Agrieş (zona Năsăud) se ţine post cu o săptămână înainte - Postul Sfântului Nicolae -, cu ajunare până seara "pentru tinerii care se pregătesc de căsătorie şi în special pentru măritişul fetelor".

Prin satele olteneşti, după cele consemnate de Lucia Berdan (1995), ca influenţă a credinţei că sfântul este ocrotitor împotriva întâmplărilor rele, se serbează şi pentru ajutor în caz de boală, greutăţi.

Sfântul Nicolae este considerat, frecvent, în popor, ca prevestitor al ninsorii. O tradiţie din Orlat-Sibiu se exprimă astfel: "Dacă nu e zăpadă, o aduce, adică vine cu barba albă şi cu calul alb. Dacă aduce zăpadă, iarna va fi mare (grea)".

" Trăsătura cea mai proeminentă a personalităţii sfântului, cu larg ecou până astăzi în tradiţia poporului, o constituie bunătatea lui darnică. Se crede că, asemenea lui Moş Crăciun, sfântul oferă, de ziua lui, daruri copiilor. De aici şi denumirea de Moş Nicolae. Asemănarea personajelor a făcut ca şi sărbătoarea de Sfântul Nicolae să fie considerată ca prevestitoare a sărbătorilor Crăciunului, nu doar calendaristic, ci şi prin unele datini."