„Meditaţiile filosofice“ ale lui Ernest Bernea asupra lumii de azi

Celor care se află în căutare de repere morale şi intelectuale le recomandăm să caute pe rafturile librăriilor volumul "Meditaţii filosofice" (Note pentru o filosofie inactuală) de Ernest Bernea, primul din seria operelor complete pe care Editura Predania va încerca să le publice pe viitor. Despre omul Ernest Bernea şi despre cea mai recentă carte a sa am aflat mai multe de la Costion Nicolescu, cercetător ştiinţific la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), şi Ciprian Voicilă, redactor al volumului.

O figură marcantă a perioadei interbelice, un intelectual creştin, un gânditor tradiţionalist, ar spune unii, un model de rezistenţă prin credinţă şi cultură. Acesta este Ernest Bernea. În 2010, la 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, încă se mai găsesc oameni care îi cinstesc memoria cu multă reverenţă.

Ochii şi sufletul omului lui Dumnezeu

"Ernest Bernea, un om serios şi aşezat în a vedea lucrurile. La el, factorul de spiritualitate este primordial. Reuşeşte tot timpul să vadă cu ochii omului lui Dumnezeu care vine din Biserică, dintr-o spiritualitate creştină asumată şi care nu te copleşeşte. Este omul care are toată anvergura ştiinţifică şi care mai are în plus puterea de a străvedea, nu doar de a vedea lucrurile. Dacă ne uităm la Meditaţiile sale, dar şi la chipul lui, vedem un om de construcţie interbelică, ca factură, cu o mare rigoare interioară, un om de o curăţie extraordinară, un om delicat, care transmite o mare tristeţe, însoţită, totuşi, de o nădejde. Aceste meditaţii nu sunt sclipitoare, nu scot steluţe, sunt grave, sunt înţelepte, dar fără să epateze. Găsim aici multă sensibilitate, deschidere spre frumuseţe, o anume raportare la lume pe care ne-o explicăm într-un fel, din faptul că vine ca înrudire cu spiritul ţărănesc", spune Costion Nicolescu.

Un gânditor tradiţionalist

Din punctul de vedere al redactorului de carte, Ciprian Voicilă, cel care a parcurs cuvânt cu cuvânt rândurile scrise de Bernea, "cartea este extraordinară, tocmai prin faptul că, deşi poartă ca subtitlu "Note pentru o filosofie inactuală", ea este foarte actuală. Pentru mine a fost uimitor să descopăr un om care în anii â70 a putut să gândească în România comunistă asupra unor subiecte, pe care noi le trăim şi le plătim astăzi din plin. A intuit cumva curentele ideologice care s-au făcut prezente în ultimii 20 de ani în România, ceea ce mă face să cred că omul acesta chiar avea o dimensiune profetică. Vorbeşte, printre altele, despre freudism, consumerism, despre civilizaţia materialistă în care trăim, despre feminism, civilizaţia tehnicistă, dar şi despre idolatrizarea trupului, în paguba duhului, care toate la un loc, din punctul lui Bernea de vedere, sunt efectele faptului că omul a întrerupt relaţia lui cu Dumnezeu. Eu cred că Ernest Bernea este un gânditor tradiţionalist, în măsura în care încearcă şi reuşeşte să transmită mai departe respectul pentru valorile eterne - adevăr, bine şi frumos -, care nu-şi află temeiul în ele însele, ci în însăşi credinţa lui Hristos".

Tatăl, plămadă bună pentru fiu

Cercetătorul ştiinţific de la MŢR evocă prima întâlnire a sa cu Ernest Bernea, care a fost una "pe calea cărţii". Este vorba despre volumul "Cadre ale gândirii populare româneşti", apărut în 1985, pe care îl califică astfel: "O senzaţie a timpului acela. Atunci am aflat eu de Bernea. Mai apoi, am avut întâlnire cu el la înmormântarea lui, la Cernica."

"Ce îmi reproşez eu?", se întreabă Costion Nicolescu, după care răspunde: "Faptul că s-ar fi putut să-l cunosc, să fiu în preajma lui, aşa, ca vieţuire în cetate, în acelaşi timp. Pe fiul său, Horia Bernea, l-am cunoscut puţin după 1989, dar aş fi putut ajunge la el dacă funcţionam şi eu cum se cuvine. Ernest Bernea face parte dintre aceia care au avut de suferit şi înainte, şi după comunism. Cum îl prindeau, cum îl arestau, îl băteau. Se ştie că în anii â84 (avea 80 de ani) a fost luat şi bătut la Securitate. Greu de imaginat. Este într-adevăr regretabil, pentru mine zic, că ştim foarte puţine despre el. Nici măcar pe fiul lui nu l-am tras de limbă. Deşi un tată absent - a fost foarte mulţi ani în puşcărie, pe urmă fiul lui a fost plecat la studii -, e interesant cum a reuşit să transmită tot suflul său, toată această dragoste şi putere de sinteză fiului său şi de aici el să facă muzeul Ţăranului Român. Eu cred că Horia Bernea a făcut muzeul pentru că s-a transmis ceva osmotic, genetic, de la tatăl său, dar şi dintr-un respect extraordinar, niciodată mărturisit, pentru gândirea şi pentru jertfa tatălui.

"A fost un opozant, nu a fost un disident"

La întrebarea lui Costion Nicolescu "câţi şi ce ştiu despre Ernest Bernea?", Ciprian Voicilă punctează: "A fost urmărit şi bătut în anii â70, de Securitate, dintr-un motiv foarte simplu: zeci de ani au încercat să-l facă informator şi nu au reuşit. Pe de o parte, avem modelul Ernest Bernea, care nu a cedat în faţa presiunilor regimului şi a Securităţii, iar, pe de altă parte, avem arhicunoscutele modele de după â90 de intelectuali care propriu-zis au fost nişte disidenţi - au citat din plin din Marx, Engels, Lenin, stau mărturie cărţile lor editate în anii â70-â80, reeditate după â90 fără "celebrele" citate, când onestitatea intelectuală ar fi cerut să şi le asume. În cărţile lui Ernest Bernea (foarte puţine ieşite de sub tipar în perioada ceauşistă) nu veţi găsi citate cu trimitere la Marx, Engels, Lenin. El a fost un opozant, nu a fost un disident (aşa cum mulţi disidenţi se dau opozanţi, ceea ce nu au fost şi nici nu vor fi vreodată) şi e foarte interesant că el a rezistat până la sfârşit".

Costion Nicolescu îndeamnă să mergem cu toţii, noi, oamenii zilelor de astăzi, în prelungirea lui Ernest Bernea şi a lui Horia Bernea şi a altora asemenea lor. Mai exact, conchide cercetătorul ştiinţific: "Construcţia noastră în viitor să fie pe astfel de repere, să nu fie pe modele slabe, facile, mai uşor de digerat, despre care îţi dai seama, în timp, că nu ţi-au consolidat fiinţa, dimpotrivă ţi-au şubrezit-o".

Decalogul lui Ernest Bernea

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu.

2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată.

3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sunt bune.

4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.

5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.

6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.

7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.

8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.

9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.

10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă. (24.I.I984- Bucureşti)