Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Monica Lovinescu, despre părintele Dumitru Stăniloae

Monica Lovinescu, despre părintele Dumitru Stăniloae

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 11 Oct, 2021

Despre Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, exilaţi după 1947 la Paris, Gabriel Liiceanu spunea că „au crezut în Dumnezeu, dar în felul lor”. Cert este că Monica a avut cuvinte cu adevărat reverenţioase şi de laudă faţă de părintele Dumitru Stăniloae.

Poate că dorinţa de a fi incineraţi după moarte şi aducerea urnelor în cimitirul unde odihnesc rămăşiţele familiei Lovinescu, la Fălticeni, au stârnit nelămuriri şi chiar amărăciune la vremea respectivă. Dar am găsit undeva o privire cu bunăvoinţă la acest fapt, înţeles ca o simplificare a formalităţilor de aducere a sicrielor din Franţa în România. Semne că Monica Lovinescu nu era departe de credinţa strămoşească ortodoxă există, atât în mărturiile unor oameni care au cunoscut-o, cât şi în anumite gesturi şi fapte ale ei.

Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul, care a cunoscut îndeaproape câţiva membri ai familiei Lovinescu, a cercetat tema şi mărturiseşte într-un articol din Ziarul Lumina: „Am încercat să aflu dacă Monica Lovinescu a avut o legătură cu Biserica şi cu învăţătura ortodoxă. Din puţinele informaţii care au ajuns până la mine, pot spune că mergea uneori la biserica românească din strada Jean de Beauvais, fără să fie foarte ataşată de rânduielile cultice publice ale Bisericii Ortodoxe. Cineva spunea că s-a întâlnit de mai multe ori cu Mitropolitul pribeag Visarion Puiu, în anii exilului din Franţa, şi cu alţi slujitori ai Bisericii, unii dintre ei aflaţi în trecere prin oraşul luminilor. De la «temutul şi ascultatul microfon» de la Europa Liberă, la care vorbea îna­intea căderii Cortinei de fier, a amintit de persoana şi opera monahului Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt), ale filosofului C. Noica, ale lui Malraux şi ale altor scriitori ale căror opere sunt deţinătoarele tainelor creştine. Din aceste scrieri cu discurs sacru va fi învăţat şi ea, şi mai ales va fi trăit în liniştea locuinţei care era permanent deschisă românilor ce purtau cu ei idealul libertăţii şi dorul neostoit de ţara natală”.

Din „Jurnalul” scriitoarei aflăm că l-a cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae şi că a interacţionat cu el de câteva ori când marele teolog a ajuns la Paris. Îl descrie cu un limbaj direct, în stilul ei proaspăt, arătându-se profund impresionată de personalitatea părintelui. Îi aprecia erudiţia şi profunzimea gândirii, dar mai ales a fost atinsă sufleteşte de atitudinea pe care a avut-o marele savant ortodox în faţa problemelor sociale din regimul comunist.

Iată ce nota Monica Lovinescu în ziua de 10 octombrie 1981: „După-amiaza - părintele Stăniloae cu fiica lui. A ţi­nut să ne aducă ultima lui carte şi a avut curajul să scrie o dedicaţie (nu toţi îl au). Parcă visez un alt timp, în care l-aş fi putut avea aproape şi aş fi învăţat şi eu ceva din Ortodoxie şi despre Dumnezeu. Mare căldură, pace - amară (timpul i se pare a merge spre sfârşitul lui), o umilinţă cinstită (neex­clu­zând sentimentul valorii sale). Cuvinte simple, de toate zilele. Nici o emfază, nici o retorică. Prin Nicu Steinhardt (şi poate altădată Yvonne Rosignon), aş fi putut să cred. Părintele Stăniloae m-ar fi putut învăţa ce e credinţa”.

În 1982, scriitoarea vorbea la Radio Europa Liberă despre „Dogmatica” părintelui Stăniloae. Îşi nota apoi în jurnalul său că era dezamăgită de rigiditatea limbajului în prezentarea „Scării” Sfântului Ioan Scărarul, întrucât ar fi vrut o interpretare mai contemporană. Dar adaugă că s-a consolat „cu limpiditatea gândirii, cu frumuseţea limbii (frumos arhaică, în traducerile din Sfinţii Părinţi), cu «pocăinţa» şi «smerenia» cu atât mai ispititoare literar cu cât îmi sunt mai străine”. Emisiunea referitoare la volumul „Dogmatica” o ilustrase cu fragmente din slujba Învierii de la Mănăstirea Xenofontos din Muntele Athos. Consemnează atunci şi o amintire: „(...) mănăstirea am văzut-o cu vaporaşul, de jos, când Virgil era sus, pierdut pe inospitalierul Munte Athos”, supărată pentru că femeile nu erau primite, aşa fiind tradiţia athonită.

Părintele Maxim Morariu scrie despre condeiul iscusit al literatei care „transformă evocările în adevărate pagini de medalion literar” şi arată că importanta scriitoare din exil, prin aducerea în atenţie în scrisul său, face ca opera şi personalitatea marelui teolog să fie accesibile publicului larg.

Citeşte mai multe despre:   Exilul romanesc  -   Dumitru Staniloae