Moş Crăciun în tradiţia românească şi universală

Vă propunem să-l cunoaştem pe Moş Crăciun nu doar din poveştile copilăriei sau din legendele populare, reclame şi diverse fantezii moderne, ci din izvorul documentelor istorice. Cum se poate lesne constata, se fac tot felul de interpretări referitoare la bătrânul Crăciun. Cea mai frecventă, care s-a răspândit în mediul românesc (şi nu numai), este aceea că Moş Crăciun vine din Laponia, unde, susţin unii, şi-ar avea originea istorică. Tot acolo are şi o căsuţă, un fel de sediu, de unde pleacă cu sania trasă de reni să ducă daruri copiilor din întreaga lume.

Dacă cercetăm informaţiile folclorice, din răspunsurile la "Chestionarele" lui Nicolae Densuşianu, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, vedem că legendele despre "Crăciun" şi "Crăciuneasa" sunt numeroase. Povestea lor este reprodusă în diferite variante, aşa cum au fost culese din zonele ţării. Apariţia lui Crăciun ridică, însă, o mare problemă, care nici până acum n-a fost dezlegată definitiv. Iar referirile din alte culturi la acest personaj sunt la fel de sumare şi neconcludente.

Originea lui Crăciun

Se impune, aşadar, să încercăm a clarifica mai întâi originea lui Crăciun. O premisă în acest sens, demnă de luat în seamă, o constituie numele slavizat şi asemănarea versiunilor legendelor româneşti cu cele slave din spaţiul apropiat. De aici s-ar deduce că motivul lui Crăciun a luat naştere din cel al "Protoevangheliei lui Iacob" (scriere apocrifă, din secolul al II-lea d.Hr., plăsmuită în mediul grecesc şi inserată în textele bizantine), prelucrat în mediul tradiţiei slave. Mai precis, prezenţa femeii Salomi la naşterea lui Iisus a generat în cultura populară invenţia unui soţ al femeii, numit (Craciun), sau (Crăciun), în alte versiuni, cu însuşiri asemănătoare cu a personajelor mitologice, precum "zeul-moş", cel considerat protectorul casei.

Cultul acestui personaj a dăinuit până astăzi în Balcani şi mai ales în Rutenia Mare sau Bielorusia Orientală. Personajului i se spune "Domowy" ("prietenul casei"), "Dziad" ("moşul"), "Dziadek" ("bunicul"). Referitor la aspectul exterior, în vechime se credea că are înfăţişarea unui moşneag cu chipul acoperit cu păr mătăsos până în palmele mâinilor. Toţi cercetătorii în materie afirmă că "Domowy"-ul a luat naştere din venerarea strămoşilor. Influenţa sa în tradiţiile din zona dunăreană este indubitabilă. Aşa s-a născut Moş Crăciun.

Ce spun tradiţiile

În tradiţiile noastre de Crăciun, personajul este prezentat diferit. Prin secolul al XIX-lea, unele îl prezintă ca "un om bătrân" sau "păstor bătrân cu barbă albă" şi este considerat "vecinul lui Moş Ajun", sau "fratele mai mic al lui Moş Ajun", "un sfânt" etc. Cel mai frecvent se spune că este "gazda unde s-a născut Hristos". În alte tradiţii ale nativităţii, Moş Crăciun apare însă ca un personaj rău, care n-o primeşte pe Fecioara Maria să nască în casa lui, ci în grajdul vitelor. În schimb, Crăciuneasa, soţia lui, o ajută pe Fecioara la naştere. Drept pedeapsă, Crăciun îi taie mâinile Crăciunesei, care, binecuvântate de Maica Domnului, se prind la loc. În unele variante, la vederea minunii, Crăciun se pocăieşte şi crede în Hristos.

Tradiţiile europene, deşi cultivă imaginea personajului, nu mai păstrează nimic din legenda sa originară. Ca urmare a influenţei tradiţiilor popoarelor nordice, s-a născut povestea cu Moş Crăciun, care vine din Laponia, în sanie trasă se reni (sau de cai, de cerbi). Povestea, răspândită pe calea reclamelor, a ajuns dominantă în Europa.

O imagine comercială

Înfăţişarea sa în cultura europeană a suferit o evoluţie în timp, fiind influenţată şi de alte figuri, unele aghiografice (referitoare la sfinţi). În realizarea Moşului bun s-au asimilat trăsături de la Sfântul Nicolae, cunoscut ca blând şi darnic. Ca urmare, Moş Crăciun a fost zugrăvit după imaginea icoanei Sfântului Nicolae, cel popular atât în Răsărit, cât şi în Apus (moaştele sale se află până astăzi la Bari, în Italia).

Moş Crăciun a câştigat mult în popularitate în perioada modernă şi contemporană, când i s-a conturat figura portretistică - o creaţie inspirată din imaginea altor personaje asemănătoare. Aşa, de pildă, bătrânul Crăciun cu barbă albă şi cârlionţată este o imagine care derivă din personajul mitologic numit la germani "Pelznickel" ("Nicolae cel bărbos"), care l-a inspirat în anul 1862 pe Thomas Hast, un caricaturist american, să creeze imaginea Moşului în forma modernă, recompusă artistic pentru revista "Harperâs Weekly". Tot atunci s-au produs schimbări şi în ce priveşte îmbrăcămintea sa. Moşul apare într-o costumaţie neagră, verde sau albastră, cu pantaloni în dungi, vestă cu nasturi mari şi strălucitori, cizme largi. Imaginea cunoscută până astăzi în costum roşu, cu fes şi garnitură de blăniţă albă, a fost creată de Haddon Sundblum pentru o reclamă în anul 1931.

La noi, tradiţia arhaică despre Moş Crăciun, cu toate că se apropie mai mult de cea din "Protoevanghelie" şi sursele legendare de origine, nu mai este păstrată. Sub efectul concepţiei europene şi a imaginilor unui Moş Crăciun tot mai comercial, s-a adoptat de ceva vreme numai imaginea personajului bun, care aduce daruri copiilor.

Originea motivului "Crăciun" şi "Crăciuneasa"

În "Protoevanghelia lui Iacob" este indicată originea primară a motivului "Crăciun" şi "Crăciuneasa", conform savantului Nicolae Cartojan în "Cărţile populare în literatura românească" (vol. II, p. 91-93, 1974). Scrierea apocrifă a circulat mult în Răsărit şi a fost sursă de inspiraţie pentru Părinţii Bisericii, precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Epifanie, Sfântul Ioan Damaschinul sau imnograful Bizantin Romanos Melodu. De asemenea, unele date au intrat în Minee şi Sinaxare, îmbogăţind astfel relatările scriitorilor bisericeşti cu fapte din tradiţiile necanonice. După manuscrisul primar s-au făcut o serie de copii. Unele au ajuns la greci, slavi şi români, iar altele s-au răspândit în Apusul Europei.

Singura şi cea mai veche copie în limba română (manuscrisul nr. 2046), pe care am cercetat-o, se află la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

Dintre manuscrisele greceşti, mai numeroase, ne-a fost accesibil, printre altele, "Codex Apocryphus", unde scrie că atunci când Iosif cu Maria mergeau spre Ierusalim se petreceau unele minuni: păstorii cu oile ridicând mâna ca să le lovească, au rămas cu mâna sus etc. (p. 107). Apoi, cei doi au ajuns la o pădurice ("speluncă"). În alt loc se spune că Maria cobora din munte. Maria naşte în speluncă. La naştere o ajută o femeie pe nume (Salomi), reprodus Salome în textul latin. Aceasta nu crede că Maria naşte pe Dumnezeu şi atunci îi cade o mână. Se roagă de Maria şi Fecioara o vindecă (p. 109). De remarcat că în textele menţionate nu apare vreun soţ al femeii. În tradiţia românească, Salomi poartă numele de "Crăciuneasa" şi are un soţ, pe bătrânul "Crăciun".